Misiunile permanente ale României, respectiv UK la NATO, împreună cu misiunea permanentă a Statelor Unite ale Americii, au realizat, miercuri, un demers comun la nivelul Alianţei, în acest caz, informează Agerpres.
Astfel, celelalte state aliate au fost informate în mod formal despre atacul asupra vasului "Mercer Street", în urma căruia au fost ucişi un cetăţean român şi un cetăţean britanic, precum şi despre evoluţiile relevante în legătură cu acest incident.
Totodată, cele trei state şi-au exprimat îngrijorarea că astfel de atacuri "reprezintă o ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale, libertatea de navigaţie fiind garantată de dreptul internaţional", arată un comunicat MAE.
Consulatul General al României din Dubai, Emiratele Arabe Unite, se află în continuare în contact cu autorităţile locale, cu misiunile partenerilor României şi cu compania care administrează nava "Mercer Street", acordând asistenţă consulară la faţa locului şi întreg sprijinul în procesul în curs de repatriere a cetăţeanului român decedat.
* Marţi, Uniunea Europeană şi NATO au condamnat atacul comis joi asupra petrolierului "Mercer Street" în Marea Arabiei, pe care Statele Unite, Israelul şi Regatul Unit l-au atribuit Iranului, dar Comisia Europeană a cerut ''evitarea oricărei acţiuni dăunătoare pentru pacea şi stabilitatea în regiune'', a transmis AFP.
Petrolierul "Mercer Street", în proprietate japoneză şi operat sub pavilion liberian de compania Zodiac Maritime, care aparţine miliardarului israelian Eyal Ofer, a fost joi ţinta unui atac în timp ce naviga fără încărcătură în Marea Arabiei, în largul coastelor Omanului.
MAE: România și-a exprimat îngrijorarea la NATO, ca urmare a atacului asupra vasului 'Mercer Street'
România, Regatul Unit şi SUA au reiterat "caracterul deliberat" al atacului asupra vasului "Mercer Street", atribuit, pe baza informaţiilor disponibile, Republicii Islamice Iran şi au atras atenţia că acest incident reprezintă "o încălcare clară a dreptului internaţional".
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

124
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
124

7.426
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
7.426

175
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
175

6.587
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
6.587

2.797
România devine o putere tot mai mare pe piața căutată de toată lumea - Ministrul Bogdan Ivan: Aproape ne vom tripla capacităţile de producţie a energiei nucleare
2.797

2.868
Nicușor Dan avertizează la nivel european: e nevoie de măsuri urgente pentru scăderea preţului energiei
2.868

833
Maia Sandu și Volodimir Zelenski, printre primii laureați ai Ordinului European de Merit: Roberta Metsola a făcut anunțul la Strasbourg
833

105
Gheorghe Falcă: Parlamentul European a adoptat primul raport privind criza locuințelor din Uniunea Europeană
105

2.000
Premieră - Parlamentul Ungariei adoptă o moţiune de respingere a aderării Ucrainei la UE
2.000

1.489
Cătălin Predoiu, mesaj la Forumul Salzburg în plin conflict internațional: "România cere consolidarea protecției frontierelor externe și întărirea rolului FRONTEX"
1.489

1.727
Rusia, marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu? Avertismentul lansat de președintele Consiliului UE
1.727

203
România – poziție fermă în Parlamentul European pe criza locuirii
203

33
Oficialii europeni cer prudență în politica monetară BCE pe fondul impactului războiului din Orientul Mijlociu
33

















Comentează