Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a cerut luni Guvernului să accelereze toate procedurile pentru absorbţia de fonduri europene, subliniind că în caz contrar România riscă să piardă 10 miliarde de euro la care are dreptul în cadrul exerciţiului financiar 2014 - 2020.
"Tragem un semnal de alarmă în ceasul al 12-lea şi somăm Guvernul să accelereze toate procedurile privitoare la absorbţia de fonduri europene. După ce ne-au minţit la elaborarea bugetului că vor absorbi miliarde în cursul acestui an, Guvernul recunoaşte în rectificarea bugetară că nivelul absorbţiei va fi sub nivelul prognozat, deoarece la rectificare au recunoscut, scăzând veniturile care provin din decontările de la nivelul Comisiei Europene ale fondurilor europene alocate pentru proiectele din România cu o sumă de peste un miliard. Treziţi-vă, pentru că altfel riscăm să pierdem peste 10 miliarde de euro, bani care pot fi folosiţi pentru o infrastructură modernă, spitale regionale, modernizarea instituţiilor de învăţământ", a declarat Orban, luni, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.
Liderul liberalilor i-a reproşat prim-ministrului Viorica Dăncilă că a folosit elicopterul pentru deplasarea prin ţară, în timp ce românii sunt "blocaţi în trafic". Totodată, el a acuzat Guvernul pentru modul "iresponsabil" în care a tratat marile proiecte de infrastructură.
"În timp ce Vasilica Viorica Dăncilă se plimbă ca Vodă în lobodă cu elicopterul prin ţară, milioane de români sunt blocaţi în trafic, pe orice traseu pe care vor să se deplaseze în ţară. Guvernul este iresponsabil pentru modul în care a tratat marile proiecte de infrastructură. La ora actuală niciun proiect major de infrastructură, indiferent că el este finanţat din fonduri europene sau beneficiază de alte forme de finanţare, nu a fost lansat de actuala guvernare. Tragem un semnal de alarmă în ceasul al 12-lea. România riscă să piardă minim 10 miliarde de euro, din bani europeni la care are dreptul, în cadrul exerciţiului financiar 2014 - 2020. Există riscul major ca nivelul absorbţiei pe acest al doilea exerciţiu financiar bugetar să fie mai mic decât gradul de absorbţie pe primul exerciţiu financiar bugetar 2007 - 2013", a arătat el.
Ludovic Orban a criticat şi "blocarea lucrărilor de asigurare a navigabilităţii Dunării" şi "neutilizarea fondurilor europene pentru proiecte de infrastructură majoră", făcând referire la autostrăzi şi căi ferate.
"Proiecte majore de infrastructură pentru care există finanţare europeană sunt ţinute blocate de actuala guvernare: tronsonul de autostradă Sibiu - Piteşti; autostrada Unirii Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni, în care deşi Comisia Europeană şi-a arătat clar disponibilitatea de finanţare a studiului de fezabilitate şi finanţarea ulterioară a proiectului Guvernul a găsit de cuviinţă să facă cel mai rău lucru şi anume să rezilieze inclusiv contractul care era privitor la reactualizarea studiului de fezabilitate; autostrada Comarnic - Braşov; legătura între Târgu Mureş şi graniţa de vest, la Borş; tronsoane care au început şi care bat pasul pe loc, cum sunt tronsonul de autostradă Lugoj - Deva, de asemenea tronsonul de autostradă de la Turda până la Sebeş. Toate sunt blocate, întârziate, iar Guvernul acesta parcă îşi doreşte să nu construiască infrastructură modernă. Acelaşi lucru îl găsim în domeniul feroviar, în care niciun proiect major de modernizare a infrastructurii feroviare pe coridorul paneuropean de la Constanţa până la Curtici nu a demarat, deşi şi aici avem fondurile europene, miliarde de euro la dispoziţie, pentru finanţarea acestor lucrări de modernizare", a adăugat el.
Ludovic Orban avertizează Guvernul - România riscă să piardă 10 miliarde de euro
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

323
Bolojan lovește voalat în Grindeanu: „Capacitatea administrativă s-a dovedit deficitară în zona Ministerului Transporturilor”
323

755
Tanczos Barna, atac subtil la PSD. A vorbit despre retragerea UDMR de la guvernare: 'Când spunem că ieșim, a doua zi am ieșit'
755

565
VIDEO Bolojan: România ar putea trimite militari în Golful Persic, dar doar după încetarea luptelor
565

3.756
VIDEO Bugetarii sunt trimiși la 'tăiere': Zeci de mii de posturi dispar. Ilie Bolojan anunță un 'tsunami' în administrația locală și centrală
3.756

1.249
VIDEO Ilie Bolojan atacă PSD și ia apărarea USR: „PSD a escaladat și au încălcat protocolul!”
1.249

2.076
VIDEO Cum trecem peste "cutremurul" economic global: Ilie Bolojan vrea ca România să devină un jucător important pe piața internațională
2.076

1.943
VIDEO Bolojan: „Prețurile vor crește oricum” – Guvernul recunoaște că nu poate opri scumpirile la carburanți, e risc de penurie
1.943

1.206
Șeful Senatului intervine în scandalul din coaliție și avertizează PSD: 'Cine provoacă o criză guvernamentală să își asume consecințele'
1.206

2.672
Semnal de alarmă tras de angajații MIPE: România riscă să piardă miliarde din PNRR din cauza deciziilor politice
2.672

2.242
PNRR-ul lui Piedone intră în Parlament
2.242

2.955
Artistul Nicolae Botgros a demisionat din Parlamentul Republicii Moldova: Motivul pentru care a luat această decizie
2.955

1.358
„Reforma” USR pentru Inspecția Judiciară: proiectul care politizează disciplina magistraților (Document)
1.358

2.541
Guvernul Bolojan face planuri pentru „redresarea, reconstrucţia şi modernizarea Ucrainei”. Șeful Cancelariei: „Conturăm o viziune concretă şi un calendar de acţiuni”
2.541















Comentează