Patru locuinţe şi şapte gospodării din localităţile Bolintin Vale şi Bolintin Deal au fost inundate de ploile de cod roşu care au căzut joi în judeţul Giurgiu, pompierii giurgiuveni acţionând cu motopompe pentru scoaterea apei din case şi din curţi, potrivit Agerpres.
"ISU Giurgiu a fost solicitat în urmă cu puţin timp să intervină pentru evacuarea apei din case şi din curţi în două localităţi din judeţul Giurgiu. Astfel, în Bolintin Vale pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din şase gospodării, în patru dintre acestea apa intrând şi în locuinţe, în prezent pompierii mai acţionează în două gospodării din localitate, iar în localitatea Bolintin Deal pompierii au acţionat pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie, fără ca locuinţa să fie afectată", a declarat joi, presei, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ.
Menţionăm faptul că 13 localităţi din judeţul Giurgiu s-au aflat în această dimineaţă sub atenţionare de cod roşu de ploi torenţiale.
Astfel, în localităţile Mihăileşti, Ghimpaţi, Ogrezeni, Crevedia Mare, Buturugeni, Bucşani, Letca Nouă, Singureni, Grădinari, Clejani, Mârşa, Iepureşti şi Bulbucata au fost averse torenţiale ce au cumulat 40 de litri pe metru pătrat, aversele fiind însoţite de frecvente descărcări electrice.
În continuare, judeţul Giurgiu se află sub atenţionare de cod portocaliu de ploi, vijelii şi descărcări electrice şi cod galben de viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale pe râul Neajlov.
Locuinţe şi curţi inundate la Bolintin în urma codului roşu de ploi torenţiale
Explorează subiectul
Articole Similare

236
Rădăcini comune pentru un posibil viitor procuror general și partenera președintelui: Satul din Vaslui unde „toți sunt neamuri”
236

15
Băut şi fără permis, a furat o maşină și a intrat cu ea într-un gard. Bărbatul a fost reținut
15

793
Imperiul de zeci de milioane din spatele Uber și Bolt: DNA acuză o rețea cu 1.000 de șoferi plătiți „la negru”
793

8
Preşedinta Asociaţiei 'Women for a Better Society' îndeamnă tinerii să privească politica drept un instrument esenţial
8

760
Judecătorii au decis ca iubita lui Adrian Kreiner să rămână în arest pentru omor: Procurorii dau date neașteptate din dosar
760

2.860
SURSE Șeful Poliției Sector 1 și polițiști de la Investigații Economice Sector 1 aduși de ofițerii DNA la audieri - Procurorii iau declarații și urmează să stabilească măsurile
2.860

54
Plângere prealabilă făcută de FACIAS în cazul înghețării pensiilor. „Austeritatea încalcă legea”
54

1.019
FOTO Polițiști au mirosit rețeaua care aducea cocaină din Spania pentru cluburile din Bucureşti. Patru traficanți, prinși în flagrant / Captură și la Galați
1.019

20
Website pentru popularizarea Programului de Tranziţie Justă, lansat de Consiliul Judeţean Mureș
20

22
Joia Gurmanzilor la Sfântu Gheorghe - o tradiţie prin care se încearcă readucerea oamenilor în restaurante
22

2.236
Ce amendă riscă românii care nu declară numărul total de persoane la întreținere. Se trec și minorii din apartament
2.236

2.208
AUR a făcut proteste în 500 de locații: Oamenii scandau „Georgescu, președinte”, chiar și când Simion dădea declarații
2.208

4.038
Ilie Bolojan a discutat cu comisarul european pe justiție despre pensiile speciale: Michael McGrath susține că rolul lui Bolojan e esențial în reformă
4.038

















Comentează