Băut şi fără permis, a furat o maşină și a intrat cu ea într-un gard. Bărbatul a fost reținut

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 12-02-2026 18:47

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: aepiot.ro

Un bărbat din Alba a fost reţinut, joi, pentru săvârşirea unor infracţiuni rutiere şi furt în scop de folosinţă, după ce, aflat sub influenţa alcoolului, a intrat într-un gard de beton cu autoturismul pe care l-ar fi sustras.

Potrivit unui comunicat transmis, AGERPRES, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, poliţiştii Secţiei 4 de Poliţie Rurală Ocna Mureş au luat, joi, măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Fărău, cercetat pentru conducere sub influenţa alcoolului, conducere fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă.

În cursul serii de miercuri, un bărbat a sesizat, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localităţii Fărău, un autoturism ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un gard din beton.

"Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmă. La faţa locului, a fost identificat conducătorul autoturismului, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Fărău. Bărbatul, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Principală din localitatea Fărău, ar fi pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în coliziune cu un gard de beton. În urma evenimentului rutier, bărbatul a suferit leziuni corporale", se menţionează în comunicat.

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest

Potrivit IPJ, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 1,30 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, din verificări a reieşit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Din cercetări a mai reieşit că bărbatul ar fi profitat de faptul că autoturismul se afla parcat pe raza localităţii Fărău, neasigurat, şi l-ar fi sustras.

Cercetările continuă în acest caz.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri