Kremlinul, declarație de forță: putem rezista în confruntarea cu Occidentul

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 18-04-2022

Actualizat: 18-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, că este sigur că Rusia va rezista în confruntarea actuală cu Occidentul, transmite agenţia rusă TASS.

Întrebat, duminică, la Televiziunea Russia – 1, dacă Rusia, spre deosebire de URSS, poate supravieţui confruntării cu Occidentul, Peskov a afirmat: ”Putem".

Anterior, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că, în condiţiile moderne, o singură ţară nu va putea să-şi menţină dominaţia, informează News.ro.

Potrivit preşedintelui, lumea unipolară, care a prins contur după prăbuşirea Uniunii Sovietice, se destramă în acest moment.

Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi partenerii lor au ipus sancţiuni drastice Rusiei, ca urmare a invadării Ucrainei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri