Polițiștii din Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au desfășurat, duminică, o amplă acțiune în comuna Leșu, unde au pus în executare 16 mandate de percheziție domiciliară într-un dosar care vizează infracțiuni grave la regimul armelor și braconaj cinegetic. Activitățile au fost realizate sub coordonarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud.
Percheziții într-un dosar complex de braconaj și arme
Descinderile au vizat documentarea activității infracționale a 11 persoane bănuite că ar fi implicate în mai multe fapte, între care braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, contrabandă calificată, uz de armă fără drept, transportul vânatului provenit din braconaj, dar și deținerea fără drept de articole pirotehnice interzise.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2024 – prezent, suspecții ar fi utilizat atât arme letale deținute ilegal, cât și arme deținute legal, pentru a desfășura activități de braconaj pe raza județelor Bistrița-Năsăud, Maramureș și Suceava. Una dintre armele folosite ar fi fost introdusă ilegal în România.
Arme ascunse și cantități importante de vânat, descoperite
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe bunuri relevante pentru anchetă, inclusiv o armă letală cu glonț, care era ascunsă într-un tub de scurgere îngropat în pământ. De asemenea, au fost indisponibilizate trei arme neletale supuse autorizării, muniție de diferite calibre, trofee de vânat, precum și 57 de kilograme de carne de vânat.
Anchetatorii au mai descoperit articole pirotehnice interzise publicului larg, dispozitive de vedere pe timp de noapte și alte accesorii utilizate, potrivit suspiciunilor, în activitățile de braconaj.
Opt persoane, aduse la audieri
În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii au pus în aplicare mandate de aducere pentru opt bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 62 de ani. Aceștia au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
Cercetările continuă
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările în acest caz, sub supravegherea procurorilor, pentru documentarea completă a faptelor și stabilirea răspunderii penale a persoanelor implicate.




























Comentează