Oficiali israelieni şi palestinieni, precum şi un emisar ONU au condamnat luni afirmaţiile unui responsabil al mişcării islamiste Hamas din Gaza, care a lansat un apel către palestinieni de a-i ucide pe evrei 'oriunde în lume', informează France Presse potrivit Agerpres.
'Dacă blocadă nu este ridicată, noi ne vom arunca în aer în faţa inamicilor noştri, cu voia lui Allah', a declarat Fathi Hamad, membru al uneia dintre structurile Hamas, care controlează Fâşia Gaza, în cursul unui discurs rostit vineri în timpul manifestaţiilor săptămânale de-a lungul zidului ce separă enclava palestiniană din Israel.
Israelul impune de peste un deceniu o blocadă strictă împotriva fâşiei înguste de uscat situată între Mediterana, statul israelian şi Egipt, unde trăiesc aproape două milioane de palestinieni în condiţii extrem de precare.
'Şapte milioane de palestinieni în străinătate, destule pregătiri! Aveţi evrei lângă voi, oriunde v-aţi afla. Ar trebui să-i atacaţi pe toţi evreii pe care puteţi oriunde în lume şi să-i ucideţi!', a lansat acesta.
Hamas s-a distanţat de aceste afirmaţii printr-un comunicat publicat luni după-amiază.
'Aceste afirmaţii nu reflectă poziţia oficială a Hamas şi politica sa aşa cum a fost decisă şi aplicată în mod consecvent, ceea ce înseamnă că suntem în conflict cu ocupaţia (israeliană) care ocupă pământurile noastre şi profanează locurile noastre sacre şi nu cu evreii din lume sau cu iudaismul ca religie', se menţionează în textul difuzat de Hamas.
Într-un comunicat publicat luni seara, Hamas a subliniat angajamentul său de a respecta carta Hamas axată pe 'rezistenţa împotriva ocupaţiei sioniste' a teritoriilor palestiniene.
'Rezistenţa noastră împotriva ocupaţiei va continua prin toate mijloacele posibile, cu arme sau prin luptă paşnică şi populară', a spus el.
Nickolay Mladenov, trimisul ONU pentru Orientul Mijlociu, a condamnat afirmaţiile lui Hamad, calificându-le drept un 'discurs periculos, respingător şi care incită la ură'. 'Aceasta trebuie condamnat în mod clar de toţi (scris cu majusculă)!', a subliniat el într-un mesaj postat pe Twitter.
'Valorile juste ale cauzei palestiniene includ iubirea de libertate, dreptatea şi egalitatea. Afirmaţiile revoltătoare ale lui Fathi Hamad despre evrei nu reprezintă niciuna dintre acestea', a reacţionat Saeb Erekat, secretarul general al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), cu sediul în Cisiordania ocupată şi aliată a Farah, partidul preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas.
Fatah şi Hamas au relaţii de adversitate de când mişcarea islamistă a preluat controlul Fâşiei Gaza în 2007 în urma unui cvasi război civil.
Purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Ofir Gendelman, a apreciat în arabă că declaraţiile lui Hamad reflectă ceea ce 'este Hamas'.
'Hamas se află în spatele revoltelor de la frontiera cu Gaza. Hamas construieşte uzine pentru a fabrica centuri explozive utilizate de băieţi şi fete în Gaza. Hamas vrea să ucidă evreii din întreaga lume', a declarat purtătorul de cuvânt citat. 'Acum cred că înţelegeţi de ce ne apărăm frontiera de Hamas în Gaza', a scris el pe Twitter.
De la sfârşitul lunii martie 2018, palestinienii din Gaza se adună de-a lungul barierei care separă teritoriul palestinian de Israel pentru a protesta împotriva blocadei. Ei reclamă dreptul de a reveni pe pământurile lor străvechi de unde au fost alungaţi sau au fost constrânşi să fugă după crearea statului Israel în 1948.
Indignare după apelul lansat de un responsabil Hamas de a-i 'ucide pe evrei'
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

0
Alegeri legislative în Nepal: Majoritate absolută pentru partidul rapperului devenit primar al capitalei Kathmandu
0

1.793
Incendiu la bordul portavionului Gerald Ford, dislocat în Orientul Mijlociu - Precizările armatei SUA
1.793

3.037
Prima reacție din SUA după discursul noului ayatollah iranian: o întrebare cheie rămâne fără răspuns
3.037

2.375
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
2.375

2.310
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
2.310

1.985
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
1.985

54
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
54

5.429
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
5.429

168
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
168

72
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
72

2.089
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
2.089

1.737
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.737

156
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
156

















Comentează