Ministrul britanic al Culturii şi Sportului, Oliver Dowden, a declarat, joi, că guvernul ''a deschis uşa'' pentru ca meciurile de fotbal să poate fi reluate în luna iunie, după depăşirea vârfului pandemiei de coronavirus, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Dowden a afirmat că a avut o ''întâlnire pozitivă'' cu autorităţile din fotbal, reprezentanţii Premier League, English Football League şi Federaţiei engleze, pentru ''a continua planurile'' de reluare a meciurilor de fotbal.
Fotbalul profesionist a fost suspendat de la jumătatea lunii martie din cauza pandemiei de coronavirus, care a ucis peste 33.1000 de persoane în Regatul Unit.
După relaxarea măsurilor luate pentru limitarea infectărilor cu Covid-19, guvernul a anunţat că sportul de elită poate fi reluat luna viitoare.
''Toţi suntem de acord că vom merge mai departe dacă e sigur să o facem, iar sănătatea şi bunăstarea jucătorilor, antrenorilor şi a staff-ului va fi prioritară'', a precizat Dowden într-un comunicat.
''Guvernul deschide uşa pentru ca fotbalul competitiv să revină în iunie, în siguranţă. Acest lucru ar include lărgirea accesului fanilor la transmisiunile în direct şi asigurarea finanţării jocului pentru familia fotbalului'', se mai arată în document.
Dowden a precizat că va fi sarcina autorităţilor fotbalistice să finalizeze detaliile reluării meciurilor, guvernul urmând să ofere îndrumare.
''Guvernul şi experţii noştri medicale vor continua să ofere îndrumare şi susţinere fotbalului până la decizia finală de a pune aceste planuri în mişcare'', a subliniat oficialul.
Premier League s-ar putea relua, în absenţa spectatorilor, de la 1 iunie, dacă situaţia medicală o va permite, a scris luni AFP, care a citat un proiect de document al guvernului londonez.
Guvernul britanic a dat undă verde reluării meciurilor de fotbal în iunie
Explorează subiectul
Articole Similare

38
România își află adversarele din Liga Națiunilor: tragerea la sorți are loc la Bruxelles
38

22
Lionel Messi s-a accidentat înainte de startul sezonului cu Inter Miami
22

21
Nottingham Forest anunță despărțirea de antrenorul Sean Dyche
21

49
Programul sportivilor români la Milano-Cortina de joi
49

1.131
VIDEO Prețuri surprinzătoare la costumele de patinaj artistic. Un celebru designer dezvăluie până la cât pot ajunge
1.131

90
Premier League: Manchester City, Aston Villa şi Liverpool au obţinut victorii, miercuri, în partidele disputate în etapa a 26-a
90

134
JO de iarnă, patinaj artistic: cuplul francez Fournier Beaudry/Cizeron a câştigat aurul la dans pe gheaţă
134

59
Cupa Italiei: Lazio Roma s-a calificat în semifinale la lovituri de departajare
59

50
Cupa Spaniei: Athletic Bilbao a fost învinsă, miercuri seară, pe teren propriu, de echipa Real Sociedad
50

96
Răzvan Lucescu, după ce a calificat-o pe PAOK în finala Cupei Greciei: Avem o motivație uriașă să câștigăm
96

72
Sorin Cârțu, un nou atac la FCSB: E cusută cu ață albă și am voie să cred că nu este o coincidență
72

15
Campioana CSM Oradea încheie participarea în grupele Ligii Campionilor la polo cu o înfrângere
15

21
Răzvan Lucescu, în finala Cupei Greciei cu PAOK Salonic
21
















Comentează