Galeria Denon de la Muzeul Luvru, în care sunt expuse cele mai valoroase tablouri ale sale, a fost avariată de o scurgere de apă joi seară, însă zona în care se află faimoasa pictură "Mona Lisa", realizată de Leonardo da Vinci, a rămas neafectată, a declarat vineri un reprezentant al sindicatelor locale pentru Reuters, potrivit Agerpres.
"Din cauza unei defecţiuni tehnice la etajul superior pe timpul nopţii, zona este închisă acum pentru public şi a fost montată o schelă", a transmis acel reprezentant.
Un purtător de cuvânt al muzeului parizian nu a făcut deocamdată niciun comentariu cu privire la incident.
Scurgerea de apă s-a produs în camera 707, unde sunt expuse picturi ale artistului francez din secolul al XIX-lea Charles Meynier şi ale artistului italian din secolul al XVI-lea Bernardino Luini. Până vineri la ora prânzului, nu era disponibilă o evaluare a pagubelor, a dezvăluit reprezentantul sindical.
Scurgerea este cea de-a doua produsă în mai puţin de trei luni la Luvru, un muzeu care a trecut printr-o serie de eşecuri recente - inclusiv un spectaculos jaf de bijuterii, greve ale angajaţilor şi o anchetă privind o fraudă masivă cu bilete - care au pus conducerea instituţiei sub o presiune imensă.
Potrivit AFP, scurgerea de apă din noaptea de joi spre vineri a obligat muzeul parizian să închidă mai multe săli, au dezvăluit sindicatele CGT şi CFDT.
De asemenea, a fost nevoie de intervenţia pompierilor, potrivit aceloraşi surse, citate de BFMTV.
Sala 707 afectată de scurgerea de apă găzduia şi o pictură de Fra Angelico.
Sala 707 este situată de-a lungul unuia dintre traseele pe care le urmează vizitatorii care merg să vadă "Mona Lisa", în sala 711.
Din această cauză, scurgerea de apă "a ridicat o problemă în ceea ce priveşte gestionarea fluxurilor de vizitatori, în această vineri, generând cozi lungi", a precizat sindicatul CFDT.
O scurgere de apă similară, survenită pe 26 noiembrie, a deteriorat câteva sute de lucrări din biblioteca Antichităţilor Egiptene de la Muzeul Luvru.





























Comentează