Un livrator din București a rămas fără telefonul mobil într-o benzinărie din București. Dispozitivul se afla atașat pe vechiculul cu care acesta se deplasa. Păgubitul a sunat la 112. Poliția dă detalii despre incident.
Alerta s-a dat la 112
La data menționată, Secția 7 Poliție a fost sesizată de către un bărbat, în vârstă de 38 de ani, cetățean străin, cu privire la faptul că, în aceeași zi, i-ar fi fost sustras un telefon mobil, în timp ce se afla la o adresă din Sectorul 2.
Cercetările și investigațiile efectuate în prezenta cauză au condus către un bărbat, în vârstă de 33 de ani, bănuit de comiterea faptei.
Hoțul a ajuns după gratii
La aceeași dată, în urma activităților specifice efectuate, bănuitul a fost depistat și a fost condus la sediul subunității, pentru audieri.
În sarcina acestuia, s-a reținut că, la data de 9 februarie 2026, în jurul orei 01.00, bănuitul, profitând de neatenția persoanei vătămate, i-ar fi sustras un telefon mobil, de pe suportul amplasat pe ghidonul scuterului, în timp ce se aflau în incinta unei benzinării, din sectorul menționat.
În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 7 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.





























Comentează