Două maşini în care se aflau patru persoane s-au ciocnit, miercuri, în municipiul Rădăuţi, iar trei persoane au rămas încarcerate. Una dintre ele este inconştientă şi i se aplică manevre de resuscitare. Echjipajele medicale au transportat la spital trei dintre victime.
”Accident rutier produs între două autoturisme, în municipiul Rădăuţi. Intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ”, anunţă, miercuri, ISU Suceava, potrivit news.ro.

În evenimentul rutier au fost implicate patru persoane.
”Trei dintre acestea au fost încarcerate şi au necesitat intervenţia pompierilor pentru extragere. Una dintre persoanele care au fost încarcerate este în stare de inconştienţă şi i se aplică manevre de resuscitare”, a mai transmis sursa citată.
La faţa locului sunt şi mai multe echipaje de Poliţie, care au demarat verificările pentru a stabilit ce s-a întâmplat.






























Comentează