Fostul președinte Emil Constantinescu a transmis un mesaj scurt după decesul lui Ion Iliescu, afirmând că acesta a trecut „dincolo de hotarul judecății contemporanilor” și urmează să fie evaluat de Istorie.
„La plecarea din această lume, fostul președinte al României, Ion Iliescu, a trecut dincolo de hotarul judecății contemporanilor săi la judecata Istoriei. Condoleanțe familiei și celor apropiați!”, a transmis Emil Constantinescu.
Ion Iliescu a murit marți, 5 august, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul Clinic de Urgență „Agrippa Ionescu”, unde era internat din 9 iunie. Fostul președinte avea o formă de cancer pulmonar și a fost supus de două ori unor intervenții chirurgicale după internarea sa la Spitalul SRI.
Născut la 3 martie 1930, fostul șef al statului, a avut ieșiri publice foarte rare în ultimii ani, el rezumându-se la mesaje publicate pe blogul său, comemorative sau de felicitare a unor personalități sau instituții.


































Comentează