Două persoane au fost rănite şi au ajuns, vineri dimineaţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, în urma unui accident petrecut într-o intersecţie semaforizată din centrul municipiului reşedinţă, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).
Potrivit sursei citate, un bărbat în vârstă de 50 de ani nu a acordat prioritate unui taximetrist care circula regulamentar, în urma coliziunii taxi-ul fiind răsturnat pe cupolă. Conducătorul auto care a provocat accidentul era angajat al unei firme de protecţie şi pază şi se afla la volanul maşinii de serviciu.
"Conducătorul auto nu a acordat prioritate taxi-ului şi a intrat în coliziune cu acesta, în urma impactului violent rezultând rănirea celor doi conducători auto şi avarierea autoturismelor. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.
Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs accidentul.
Două persoane rănite într-un accident produs într-o intersecţie din centrul oraşului Vaslui
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

23
Studiul care schimbă tot ce se știa despre alcool: Ce este 'efectul tequila' și cum te poți îmbăta 'la distanță'
23

21
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
21

33
La ce oră pot fi cumpărate cele mai ieftine bilete de avion: Un expert vine cu un răspuns neașteptat
33

1.486
Medic veterinar trage un semnal de alarmă: Schimbarea trecută cu vederea care apare la animalele de companie înainte să moară
1.486

1.555
Codul secret al telefonului care te poate ajuta dacă este furat. Cum îl afli în cinci secunde
1.555

2.836
Aceste 3 zodii vor avea parte de reușite pe toate planurile în acest weekend
2.836

52
Reprezentanţii patronatelor au dat aviz pozitiv proiectului legii bugetului de stat
52

1.087
Misterul sunetului de fierăstrău pe care mulți pasageri îl aud din avion
1.087

1.844
Mesajul de forță și recunoștință al lui Zelenski adresat României, după vizita la Baza 86 Aeriană de la Fetești
1.844

1.107
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.107

3.080
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
3.080

1.637
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
1.637

7.815
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
7.815

















Comentează