Consilierul lui Nicușor Dan respinge teoria „statului paralel” pro-Kremlin: „Mi-e greu să găsesc argumente”

Autor: Alice Draghici

Publicat: 13-03-2026 15:45

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook / Ambasada României în Mexic

Consilierul prezidențial pentru securitate națională, Marius Lazurca, susține că, din experiența sa profesională, nu există indicii care să arate că în structurile de conducere ale statului român ar funcționa mecanisme sau rețele care să promoveze loialitatea față de Federația Rusă. În opinia sa, ideea potrivit căreia în interiorul instituțiilor românești ar exista un sistem ocult care ar acționa în favoarea Moscovei este dificil de susținut cu argumente concrete.

Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat în cadrul podcastului realizat de Lucian Mîndruță, unde Lazurca a fost întrebat despre poziționarea României în raport cu Rusia și despre percepțiile potrivit cărora unele persoane din zona politică sau din aparatul de stat ar manifesta simpatie față de Kremlin.

„Mi-e greu să găsesc argumente” pentru o loialitate instituțională față de Rusia

Consilierul prezidențial a explicat că, analizând experiența acumulată în cariera sa, nu a întâlnit elemente care să confirme existența unei structuri interne a statului care să fie fidelă intereselor rusești.

„Dacă aşez în balanţă toată experienţa mea profesională, mi-e greu să găsesc argumente care să sprijine această ipoteză şi anume că, în adâncimile, în măruntaiele obscure, oculte ale statului român, există o instalaţie care produce loialitate faţă de Federaţia Rusă, o maşinărie infernală care asociază ocult şi deopotrivă strâns România la Federaţia Rusă”, a răspuns Marius Lazurca.

În același context, acesta a spus că, deși există persoane care pot simpatiza cu ideile promovate de Moscova, în societatea românească există o neîncredere profundă față de Rusia, care face dificilă apariția unei asemenea structuri influente.

Românii rămân pro-europeni și pro-americani

Consilierul prezidențial a declarat că nu vede situația într-o lumină atât de pesimistă și a subliniat că orientarea majorității românilor rămâne clară.

„Eu personal nu văd atât de negru (situaţia – n.r.). Nu pretind că viziunea mea este clară şi exactă. Îmi menţin, totuşi, această rezervă care, în această speţă pleacă de la următoarea observaţie: întrebaţi pe şleau, românii rămân pro-europeni, pro-americani. Pe acest fond statistic, confirmat de măsurătorile sociologice, apar totuşi partide care par să contrazică această prefetinţă solidă a românilor. Cred că explicaţia ar trebui să fie ceva mai sofisticată”, adaugă Marius Lazurca.

Parteneriatul strategic România–Ucraina

Marius Lazurca a comentat și declarația privind parteneriatul strategic dintre România și Ucraina, semnată la București de președinții celor două state, Nicușor Dan și Volodimir Zelenski.

Potrivit consilierului prezidențial, documentul reflectă nu doar intenția de aprofundare a cooperării dintre cele două țări, ci și depășirea unei perioade de neîncredere din trecut.

„Discutăm despre formalizarea noului nostru nivel de ambiţie de mai multă vreme. Această declaraţie privind stabilirea unui parteneriat strategic între România şi Ucraina este pe de o parte bilanţul lucrurilor bune pe care le-am făcut (…) Documentele semnate, mai cu seamă, printre rânduri, aluziv, indirect semnalizează şi această perioadă de neîncredere pe care am depăşit-o prin voinţă comună şi, cred, fără întoarcere”, a declarat Marius Lazurca, după vizita la Bucureşti a preşedintelui ucrainean.

El a descris documentul drept „un document aspiraţional” menit să aducă o nouă ambiție și o viziune mai amplă în relația dintre cele două state și a subliniat că mesajul acestuia este că România și Ucraina pot face mai mult împreună.

Ajutorul pentru Ucraina, văzut ca investiție în securitate

În cadrul interviului, Lazurca a abordat și discuțiile legate de sprijinul oferit de România Ucrainei în contextul războiului.

Consilierul prezidențial a spus că sprijinul acordat vecinilor reprezintă o investiție în propria securitate.

„Ceea ce România face, ca orice alt stat, împreună cu vecinii săi este o investiţie în propria siguranţă, în propria posteritate şi în perspective mai bune pentru propriul viitor”, spune Lazurca.

Referindu-se la cifrele vehiculate în spațiul public, potrivit cărora sprijinul ar ajunge la aproximativ 8 miliarde de lei, acesta a explicat că modul de calcul nu este esențial pentru evaluarea deciziei politice.

„Ceea ce pare să fie o cheltuială, în raport cu Ucraina, este, de fapt, o investiţie. O parte din cifre au fost recent făcute publice în urma unei interpelări parlamentare adresate Ministerului Finanţelor, este vorba de circa 8 miliarde de lei. Felul în care s-a făcut calculul şi felul în care s-a ajuns la această cifră îmi scapă. După părerea mea, este irelevant felul în care România a decis să investească resurse financiare şi nu numai în relaţia cu Ucraina.

Ceea ce este relevant este că România continuă să fie în siguranţă în raport cu agresiunea rusă care, dacă Ucraina ar fi căzut - şi poate că, în lipsa efortului colectiv de a o asista, Ucraina ar fi căzut - dacă Ucraina ar fi căzut, cred că am fi regretat că nu am făcut mai mult pentru a o asista. Fără îndoială ne-ar fi costat mai mult”, a mai declarat Marius Lazurca.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură11°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri