Guvernul Germaniei a redus la jumătate estimarea privind avansul celei mai mari economii europene în 2019, reflectând încetinirea din ce în ce mai accentuată din industrie, care afectează exporturile, transmit DPA şi Reuters potrivit Agerpres.
Executivul de la Berlin se aşteaptă o expansiune a economiei de 0,5% anul acesta. În ianuarie, autorităţile au înrăutăţit la 1% prognoza de creştere, de la un avans de 1,8% previzionat anterior.
Pentru anul viitor, Guvernul estimează o redresare a creşterii, până la 1,5%.
Disputele comerciale şi incertitudinile legate de Brexit afectează evoluţia economiei, a declarat ministrul german al Economiei, Peter Altmaier.
Consumul intern este afectat de implementarea noilor proceduri mai stricte de testare a poluării (WLTP), care au dus la declinul vânzărilor auto. De asemenea, anul trecut nivelul fluviului Rin a fost extrem de scăzut, din cauza secetei şi a lipsei ploilor, forţând vapoarele să navigheze doar încărcate parţial, ceea ce a sporit costul transportului de mărfuri.
Şi principalele institute de cercetare economică din Germania şi-au redus la jumătate estimările privind creşterea ce va fi înregistrată de prima economie europeană în acest an şi au avertizat că ritmul de creştere ar putea să încetinească şi mai mult dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără un acord.
În raportul lor bianual, cele cinci institute economice, Ifo (München), DIW (Berlin), IfW, IWH (Halle) şi RWI (Essen), estimează că în acest an PIB-ul Germaniei va înregistra o creştere de 0,8%, faţă de un avans de 1,9%, cât preconizau până acum.
Dacă încetinirea Germaniei se va înrăutăţi, vor creşte presiunile asupra Băncii Centrale Europene (BCE) pentru a oferi mai multe măsuri în vederea stimulării creşterii economiei zonei euro.
Germania a fost mult timp motorul economic al zonei euro, însă, la finele anului trecut, a evitat la limită intrarea în recesiune şi, pe ansamblul anului 2018, a înregistrat cel mai slab ritm de creştere din ultimii cinci ani.
Analiştii apreciază că avântul PIB-ului Germaniei încetineşte deoarece exportatorii sunt afectaţi de cererea globală mai slabă, disputele comerciale dintre SUA şi China şi Brexit. Aceste riscuri externe sunt parţial compensate de majorarea cheltuielilor de consum, sprijinite de piaţa solidă a forţei de muncă şi de ratele scăzute ale dobânzilor.
Marţi, ministrul de Finanţe, Olaf Scholz, a dat asigurări că Germania nu are nevoie de un măsuri de stimulare a economiei.
"O creştere mai lentă este totuşi creştere. Rata angajării este la un nivel ridicat record iar veniturile din taxe continuă să crească", a declarat Scholz într-un interviu acordat postului public de televiziune ZDF.
Acesta susţine că, dacă problemele politice cum ar fi Brexitul sau războiul comercial dintre SUA şi China se rezolvă, atunci Germania "se poate aştepta din nou la o creştere mai accentuată a economiei".
Potrivit Eurostat, Germania a fost principalul partener comercial al României, în 2017, în condiţiile în care 20% din exporturile şi importurile de bunuri ale României au avut ca destinaţie sau au venit din prima economie europeană. La nivelul UE, Germania a fost principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una din primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.
Disputele comerciale şi incertitudinile legate de Brexit afectează evoluţia PIB-ului Germaniei
Explorează subiectul
Articole Similare

19
PPC myRewards, platforma care răsplătește fidelitatea
19

27
Tinerii scoţieni reînvăţa să prelucreze lâna
27

70
Pizza Hut închide şapte restaurante în România
70

23
Cifra de afaceri din industrie pe total a crescut, în termeni nominali, cu 3,2%, în 2025
23

19
Comenzile noi din industria prelucrătoare pe total au crescut, în termeni nominali, cu 4,3%, în anul 2025
19

83
O persoană care a dorit să rămână anonimă a donat unui oraş japonez lingouri de aur în valoare de 3,6 milioane de dolari, pentru repararea sistemului de alimentare cu apă
83

19
Statele Unite reiau ameninţarea de a părăsi International Energy Agency, dacă agenţia nu renunţă la agenda ”net zero”
19

8.212
Frații Dedeman dau o nouă lovitură de proporții: După ce intrat în negocieri finale pentru cumpărarea Carrefour, acum se extind puternic în Europa
8.212

106
Exporturile Ucrainei în domeniul apărării ar putea ajunge la „câteva miliarde de dolari” în 2026
106

50
Airbus reduce obiectivul privind producţia, din cauza unui conflict cu producătorul de motoare Pratt & Whitney
50

37
Şefa BCE, Christine Lagarde, respinge speculaţiile că ar putea renunţa anticipat la funcţie
37

22
Creştere accentuată a deficitului comercial al SUA în decembrie, alimentată de importuri
22

83
NASA face o evaluare foarte severă a zborului-test eşuat al navei Starliner construită de Boeing: „Deficienţe de proiectare şi inginerie”
83

















Comentează