Daniel Fenechiu (PNL) sfidează protestele profesorilor din prima zi de școală: 'Mulți nu sunt atât de deranjați de aceste măsuri / Veți vedea că lucrurile se vor așeza'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 08-09-2025 11:45

Actualizat: 08-09-2025 11:56

Article thumbnail

Sursă foto: Revista 22

Tensiunile dintre cadrele didactice și Guvern cresc pe fondul modificărilor aduse prin Legea 141/2025, care vizează reforma sistemului de educație. În timp ce mii de profesori protestează luni în Piața Victoriei, cerând stoparea măsurilor considerate abuzive, liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, afirmă că nemulțumirile nu sunt împărtășite de toți dascălii și că situația „se va calma în curând”.

„De fiecare dată când faci o reformă, te lovești de inerția categoriei sociale care este vizată de reformă, o rezistență din sistem (...). Pe un fond în care Executivul încearcă să diminueze deficitul bugetar, Executivul vine și spune: domnule, stai puțin, hai să muncim puțin mai mult, cândva, norma didactică avea 20 de ore, hai să o readucem acolo”, a declarat la RFI Daniel Fenechiu, conform Mediafax.

Senatorul PNL afirmă că „sunt și măsuri în ceea ce privește bursele, însă, așa cum a spus premierul, într-o perioadă de trei ani de zile, cuantumul burselor a crescut de vreo opt ori în România, s-a ajuns la situația paradoxală în care copii cu media cinci sau șase erau bursieri. Investiția în educație nu înseamnă să arunci bani pe fereastră”.

Daniel Fenechiu crede că nu toți profesorii susțin protestele sindicale: „Am vorbit cu profesori, sunt mulți profesori care nu sunt atât de deranjați de aceste măsuri și veți vedea că lucrurile se vor așeza, pentru că majoritatea profesorilor își doresc să intre la ore și atunci astea sunt niște lucruri care vor fi depășite”.

Mii de profesori în stradă: „Educația merită respect”

Câteva mii de cadre didactice din toată ţara protestează, luni, în Piaţa Victoriei din Capitală, împotriva măsurilor luate de Guvern în sistemul de educaţie.

Manifestanţii afişează pancarte cu mesaje precum: "Educaţia merită o felie mai mare de pizza", "Azi tăiaţi din educaţie, mâine cerşim ca naţie" şi "Salarii decente. Educaţie demnă".

Profesorii cer demisia Guvernului.

Sindicatele din Educaţie au anunţat că vor boicota începutul de an şcolar, vor picheta sediul Executivului şi vor organiza un marş de protest până la Palatul Cotroceni.

Federaţiile sindicale din Educaţie urmăresc să atragă atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor cu care se confruntă personalul din învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi asupra faptului că salariaţii din Educaţie resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar, adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învăţământ, dar, în primul rând, asupra beneficiarilor educaţiei, se arată într-un comunicat transmis, duminică, de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater".

"Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiţii mai bune în desfăşurarea actului educaţional, pentru dreptate. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca şi, implicit, educaţia pe care o oferim", susţin sindicatele.

Potrivit acestora, măsurile de "eficientizare" aplicate în domeniul învăţământului prin Legea 141/2025 vor avea "un cost mult mai mare" pe termen mediu şi lung, afectând direct calitatea educaţiei, statutul profesional şi social al angajaţilor din învăţământ, precum şi viitorul beneficiarilor primari.

"Protestul nostru este pentru stoparea acestor măsuri abuzive, prin care arătăm că nu suntem de acord ca învăţământul şi cercetarea din România să fie în continuare subfinanţate şi desconsiderate. Trebuie să îi convingem pe guvernanţi că cheltuielile pentru educaţie sunt o investiţie, nu un cost", au transmis sindicaliştii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri