Guvernul a aprobat redarea în administrarea municipiului Timişoara de la Romsilva a unei suprafeţe forestiere de aproape 520 hectare pentru transformarea acesteia într-o pădure-parc, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
"Este un proiect de hotărâre de Guvern prin care, practic, este redată pădurea din Timişoara, în suprafaţă de aproape 520 hectare, timişorenilor. Este vorba despre o suprafaţă forestieră aflată în administrarea Romsilva şi care, ca urmare a adoptării acestui proiect de hotărâre de Guvern, va reveni în administrarea municipiului Timişoara, pentru transformarea acestuia într-o pădure-parc, de care să se bucure toţi timişorenii", a arătat Dancă, vineri, la Palatul Victoria.
Potrivit lui Dancă, acest obiectiv "a fost foarte mult timp blocat şi întârziat de diverse motive birocratice".
"Iată, după mai multe discuţii între Ministerul Mediului, Ministerul Justiţiei, Ministerul Lucrărilor Publice, s-a ajuns la o soluţie pentru trecerea acestei suprafeţe din administrarea Romsilva către Municipiul Timişoara, astfel încât timişorenii să poată să se bucure de o pădure-parc în suprafaţă de aproximativ 520 de hectare, care poate fi amenajată în beneficiul locuitorilor municipiului Timişoara", a spus Dancă.
Dancă: Executivul a aprobat trecerea în administrarea Municipiului Timişoara a unei suprafeţe forestiere de aproape 520 hectare
Explorează subiectul
Articole Similare

10
România își consolidează relația cu SUA, spune Nicușor Dan după Consiliul de Pace
10

1.708
Saga pensiilor magistraților continuă după decizia CCR: Curțile de Apel din România îi cer lui Nicușor Dan să retrimită legea în Parlament
1.708

37
Țoiu și ministra de Externe a Bulgariei au avut prima convorbire: Cele două țări își consolidează parteneriatul
37

2.281
Diana Șoșoacă a depus, în Parlament, un proiect de lege privind unirea României cu Republica Moldova
2.281

93
Daniel Băluță, președinte PSD București: Salut decizia conducerii STB de a reduce cheltuielile
93

4.169
Cum se rezolva rapid scandalul pensiilor magistraților - Judecătorul Mateescu: Putea fi reglat în 5 minute!
4.169

2.950
Ultimă oră - Guvernul României: „Economia României a reintrat pe traiectorie ascendentă!”
2.950

5.589
Cristian Tudor Popescu, după gafa lui Donald Trump: 'Prim-ministrului Den nu are de ce să-i fie rușine. A fost decent și sincer'
5.589

4.660
VIDEO Adrian Năstase amintește de celebrul episod cu număratul ouălelor, după vizita lui Nicușor Dan în SUA: Să nu ne punem toate ouăle în același coș!
4.660

5.492
VIDEO Ministrul Mediului a identificat o problemă gravă: Iazurile piscicole sunt folosite ca pretext pentru alte activități
5.492

1.758
Fraudă cu ajutoarele de încălzire - Polițiștii și procurorii au descins la o primărie din Bistrița
1.758

8.630
Traian Băsescu râde de suveraniști după participarea lui Nicușor Dan la Consiliul de Pace: 'Nătărăi'
8.630

2.637
VIDEO Ministrul Sănătății se uită la situația dezastruoasă în care a ajuns România: Dezinformarea este la cote alarmante!
2.637

















Comentează