Elif Karaarslan (25 de ani), arbitră asistentă, a fost suspendată pe viață de Federația de Fotbal din Turcia. Tânăra a apărut într-un video pentru adulți alături de observatorul Orhan Erdemir (61 de ani), care a primit și el aceeași pedeapsă.
Chiar dacă nu va mai putea arbitra niciodată, popularitate lui Elif Karaarslan a crescut extrem de mult. Acum, tânăra este influencer și este urmărită de peste 700.000 de persoane.
Ce a spus arbitra după suspendare
Elif Karaarslan a negat că ea ar fi protagonista imaginilor. Mai mult, a spus ea, imaginile aveau o calitate foarte proastă, astfel că nici nu s-a văzut cine era în acea înregistrare.
”Există o înregistrare care încearcă să fie asociată cu mine, dar nu are nimic de-a face cu mine și calitatea imaginii este extrem de proastă.
Nu sunt persoana care apare în videoclip și faptul că mă confrunt cu o acuzație atât de gravă este un atac la onoarea unei femei.”, a spus Elif Karaarslan, potrivit Marca.
Elif Karaarslan a jucat fotbal la Beșiktaș. Din cauza unei accidentări a fost obligată să renunțe la sportul de performanță și a devenit arbitru.
”Un clip video a fost publicat pe rețelele sociale, dar nu este original și a fost creat în totalitate de inteligența artificială. La o simplă analiză, se vede că imaginea nu este clară și că este editat”, a transmis avocatul arbitrei, potrivit Marca.




























Comentează