Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au descoperit un transport semnificativ de bunuri suspecte de contrafacere, cu o valoare estimată la peste 905.000 lei, într-un container sosit din China, potrivit Agerpres.
"Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud - Direcţia Regională Vamală Bucureşti, acţionând în baza atribuţiilor de serviciu, au descoperit în cadrul efectuării controlului fizic 76 bucăţi jante auto inscripţionate cu mărcile BMW şi AUDI şi 525 perechi de încălţăminte sport inscripţionate cu marca AIR Jordan-Nike. Mărfurile sustrase de la controlul vamal au fost descoperite într-un container sosit din China având ca destinaţie o societate comercială cu sediul în Voluntari-Ilfov şi sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală pentru mărcile menţionate", se arată într-un comunicat al Autorităţii Vamale Române.
Valoarea totală a acestora, în situaţia în care ar fi fost comercializate pe piaţă la preţ de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 905.000 lei, la care se adaugă şi drepturile vamale aferente în cuantum de 427.900 lei.
Bunurile în discuţie au fost reţinute de către lucrătorii vamali din cadrul BVF Constanţa Sud, urmând a fi supuse prevederilor legale.




























Comentează