Compania chineză ByteDance a acceptat vânzarea Shanghai Moonton Technology, studioul din spatele celebrului joc online Mobile Legends: Bang Bang, către grupul Savvy Games, deţinut de Fondul Public de Investiţii (PIF) din Arabia Saudită, au anunţat vineri firmele, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Detaliile financiare ale tranzacţiei nu au fost date publicităţii dar surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că tranzacţia evaluează Moonton la peste şase miliarde de dolari.
În februarie, Reuters informase că ByteDance este în negocieri avansate pentru a vinde afacerea către Savvy Games Group, într-o tranzacţie evaluată între şase şi şapte miliarde de dolari.
Vânzarea Moonton vine pe fondul actualei consolidări din industria jocurilor video, companiile fiind interesate să aibă mai multe canale de distribuţie şi să se extindă pe pieţele globale.
Tranzacţia are loc într-un moment în care ByteDance, firma mamă chineză a TikTok, îşi extinde investiţiile pe segmentul AI, pe fondul exploziei acestui sector în China.
ByteDance a achiziţionat Moonton în 2021, valoarea tranzacţiei fiind de aproximativ patru miliarde de dolari, în condiţiile în care proprietarul TikTok încerca să construiască o afacere internaţională de jocuri care să concureze cu rivalii mai mari.
Înfiinţată în 2014, Moonton are peste 2.000 de angajaţi şi birouri în Indonezia, Malaysia, Singapore, Filipine, America Latină şi China.
Zhang Yunfan, directorul general al Moonton, a anunţat că structura organizatorică a companiei nu va fi modificată după finalizarea tranzacţiei iar el va continua să conducă firma cu sediul în Shanghai, conform unui document intern analizat de Reuters.
Directorul general al Savvy, Brian Ward, a afirmat că tranzacţia va ajuta "la consolidarea suplimentară a poziţiei noastre de vârf pe segmentul jocurilor online, va îmbunătăţi calitatea angajaţilor şi va extinde prezenţa companiei pe plan mondial".
Tranzacţia reprezintă o retragere majoră a ByteDance de pe segmentul jocurilor online. Grupul de social media anunţase în 2023 că a efectuat o analiză şi a decis să restructureze divizia sa de jocuri.
Pe site-ul său oficial, Moonton a informat că Mobile Legends: Bang Bang are peste 1,5 miliarde de instalări şi peste 110 milioane utilizatori lunari activi, jocul fiind în top 10 cele mai jucate jocuri în peste 80 de ţări.




























Comentează