Ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete a declarat pentru News.ro că mai multe spitale aflate în subordinea instituţiei au probleme în acest moment cu asigurarea căldurii. Cea mai dificilă situaţie este la Institutul de Boli Cardiovasculare CC Iliescu din Capitală. În unele zone ale spitalului, spune Dr. Alexandru Rogobete, sunt numai 16 grade celsius. La acest institut s-au amânat deja intervenţiile chirurgicale care nu sunt urgenţe, iar internările au fost temporizate tot în funcţie de urgenţa acestora.
Situație critică la CC Iliescu: intervenții amânate, internări limitate
„Şi ieri am avut o serie de discuţii cu managerii spitalelor, discutăm despre Institutul Clinic Fundeni, Institutul de Oncologie, Institutul CC Ililescu, pentru boli cardiovasculare. Sigur că situaţia a fost monitorizată, încercăm să acoperim această lipsă cu instalaţiile electrice de climatizare sau de încălzire portabile, calorifere şi aşa mai departe, ieri am avut o şedinţă, o discuţie la Ministerul Sănătăţii cu colegul meu, Ministrul Energiei. Împreună am decis să trimitem de două ori pe zi în aceste spitale echipe tehnice din partea distribuitorului de energie electrică să verifice instalaţiile pentru a monitoriza consumul şi pentru a ne asigura că nu se produce o suprasarcină care apoi să ducă la o catastrofă. Până în momentul de faţă, indicatorii electrici sunt în condiţii stabile, dar sigur că monitorizăm în continuare, aseară târziu am vorbit cu doamna manager de la Institutul Fundeni care mi-a spus că a început să revină căldura, situaţia începe să se remedieze, încă nu la capacitate maximă, dar lucrurile încep să revină la normal. Este delicat, este dificil pentru că discutăm despre pacienţi critici, pacienţi cu diverse patologii pentru care temperatura este esenţială în recuperare”, a explicat Ministrul Sănătăţii.
Intervenţii chirurgicale amânate la Institutul CC Iliescu din Capitală, pentru a nu pune pacienţii şi personalul medical în pericol, spune Ministrul Sănătăţii. 16 grade în anumite saloane, zone, ale unităţii sanitare
„La CC Iliescu s-a decis să reducem numărul de intervenţii chirurgicale în special pentru cele care nu sunt urgenţe şi să fie amânate tocmai pentru a nu pune pacienţii, dar şi personalul medical în pericol. Gândiţi-vă că la CC Iliescu sunt saloane, zone, unde temperaturile ajung la 16 grade ori nu este o temperatură optimă pentru pacienţi sau pentru personalul medical. Se fac internări doar că sunt temporizate cele care pot fi amânate şi nu pun în pericol viaţa pacientului”, a spus Alexandru Rogobete.
O problemă care revine anual - Soluția lui Rogobete
O situaţie care se repetă în fiecare an. Ce soluţii se pot găsi? Spitalele mari, de urgenţă, spitalele strategice şi nu numai ar trebui să poată funcţiona de sine stătător, cu centrale proprii. În viitorul apropiat s-ar putea face investiţii în acest sens.
„Nu pot să-mi dau cu părerea pe reţelistică de energie, nu e apanajul meu. Dar cred că ar trebui pentru anumite spitale, în special pentru cele mari, de urgenţă, strategice, să realizăm investiţii astfel încât ele să devină independente din punct de vedere termic. Pentru spitalele mari să investim pentru a avea centrală proprie, de ce nu. În urma crizei pe care am avut-o cu apa, de exemplu, în Prahova, am ajuns la concluzia că pentru aceste spitale strategice este important, dar nu doar pentru ele, să avem un bazin de apă potabil care să asigure funcţionarea spitalului cel puţin 24/48 de ore. Cel puţin la Ministerul Sănătăţii încercăm să învăţăm din aceste erori repetitive care se văd de ani de zile, care nu au apărut nici în ultimele 6 luni, nici în ultimul an, sunt periodice, de ani de zile, dar cred că important este să privim strategic, spre dezvoltarea sistemului şi voi pune pe masa discuţiilor în acest an ca spitalele mari, spitalele de urgenţă, clinice, cele strategice sau pentru aceste spitale să investim astfel încât să aibă propria centrală termică şi pe viitor să reducem aceste riscuri”, a explicat pentru news.ro Ministrul Săntăţii.
Contactat de News.ro, directorul ASSMB a precizat că spitalele din subordinea instituţiei nu au probleme în acest moment cu asigurarea căldurii. La Spitalul Colţea din Capitală, de exemplu, nu sunt probleme, unitatea saitară având centrală proprie pe gaz, motiv pentru care activitatea se desfăşoară în condiţii normale.
Ivan: Încălzirea în trei spitale din Capitală se face cu aeroterme și aparate de aer condiționat
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a spus marți că în trei spitale încălzirea este asigurată cu aeroterme și aparate de aer condiționat: Institutul Fundeni, C.C. Iliescu și Institutul Oncologic.
„Sunt trei spitale care sunt cele mai problematice în momentul de față. Institutul Fundeni, C.C. Iliescu și Institutul Oncologic. Aseară am avut o întâlnire cu ministrul Sănătății Alexandru Rogobete, în care am dispus mai multe controle ale companiei de distribuție a energiei electrice, pentru că încălzirea în aceste spitale acum se face cu aparate de aer condiționat și cu diferite aeroterme care riscă să supra-solicite rețeaua electrică”, a spus Ivan, la Digi24.
El spune că sunt făcute verificări de două ori pe zi „că nu există probleme la rețea, să nu mai apară un alt necaz”.
El susține că de miercuri episodul de ger va trece: „Vom ajunge la temperaturi apropiate de media anuală, adică în jurul temperaturii de 0 grade, și automat nu vor mai fi aceste presiuni și va putea să facă față și actualul sistem mai bine decât o face în aceste zile de ger”.
El a vorbit despre problemele cu apa caldă și căldura de la blocurile din Capitală.
„E o problemă care datează de 35 de ani, că nu s-au investit bani aproape deloc, nici în cazane, nici în rețeaua de termoficare a Bucureștiului, care are 900 de km de magistrale principale și aproape 3000 de km de magistrale secundare”, a spus Bogdan Ivan.
Ministrul Energiei susține că toate avariile care au fost la cazane, la instalații, au fost reparate în cursul săptămânii trecute: „Ceea ce face Elcen, în limita posibilităților pe care le are, funcționează la capacitate maximă în momentul de față. Problema este legată și de acele cazane care sunt vechi de peste 55-60 de ani, care sunt ieșite din uz”.
El spune că se caută soluții pentru evitarea unor astfel de situații în iarna viitoare.
„Începând cu această primăvară, deja am pregătit actul normativ, cu o altă soluție tehnică, prin care putem să avem o perioadă de tranziție de 3-4 ani, cu niște sisteme mobile care să acopere nevoia de apă caldă și anul viitor. Pentru că dacă nu începem să lucrăm încă de acum, anul viitor va fi același scenariu, cu aceiași actori, cu aceeași poză, și cu oameni care suferă de frig în capitala României. Ceea ce este inadmisibil în anul 2026”, a declarat Bogdan Ivan.






























Comentează