Nissan Motor a estimat că închiderea fabricii sale din Barcelona ar putea costa până la aproximativ 1,50 miliarde de euro (1,70 miliarde de dolari), a declarat luni pentru Reuters o sursă din sindicat, potrivit Agerpres.
Un reprezentant al producătorului auto nipon a refuzat să comenteze informaţia.
Costul închiderii este în centrul dezbaterii din Spania privind decizia Nissan. Raul Blanco, secretar de stat pentru industrie în Guvernul Spaniei, aprecia recent că pentru Nissan ar fi mai ieftin să investească în fabrica sa din Barcelona decât să o închidă.
"Este mult mai ieftin să investeşti decât să pleci", a afirmat oficialul spaniol, adăugând că asta ar costa compania peste un miliard de euro, pentru a rezolva problemele contractuale şi cele cu forţa de muncă. Fabrica are nevoie de "investiţii care au fost întârziate, în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro", susţine oficialul.
Decizia face parte din noul plan de restructurare pe plan global al producătorului auto nipon.
Luni, publicaţia spaniolă La Vanguardia anunţa, citând documente ale Nissan, că închiderea ar putea costa 1,45 miliarde de euro, majoritatea banilor urmând să fie folosiţi pentru disponibilizarea celor aproximativ 3.000 de angajaţi.
Sursa din sindicat a precizat că în urmă cu câteva luni Nissan i-a informat pe angajaţi că închiderea celor trei facilităţi din Barcelona ar putea costa 1,5 miliarde de euro. În 28 mai, când s-a anunţat oficial închiderea, un director al producătorului auto nipon le-a spus angajaţilor că nivelul costurilor ar putea fi mult mai redus, în jur de 700 - 800 de milioane de euro, adaugă sursa.
Un oficial a declarat pentru Reuters că probabil a doua estimare este nerealistă, deoarece nu va acoperi plata angajaţilor disponibilizaţi, din care unii lucrează la fabrica din Barcelona de peste 20 de ani.
Pe lângă asta, Nissan are costuri suplimentare legate de furnizori şi dezafectarea facilităţilor, de aceea suma de 1,5 miliarde de euro este mai realistă, susţine sursa.
Industria auto este responsabilă pentru aproximativ 10% din PIB-ul Spaniei, conform datelor guvernamentale.
În acest moment, singurele fabrici Nissan din Europa sunt cele din Spania şi Marea Britanie.
Şi partenerul de alianţă Renault are unităţi de producţie în Spania, la Palencia, Valladolid şi Sevilla.
Spania este a patra mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei, Franţei şi Italiei.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.
În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.), are 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.
Costurile închiderii fabricii Nissan de la Barcelona ar putea ajunge până la aproximativ 1,50 miliarde euro
Articole Similare

1.265
Comisia Europeană, investigație în România: sunt în joc aproape 3 miliarde de euro, însă miza e mult mai mare
1.265

14
Volum record de țigarete de contrabandă capturate de autorități în 2025 – de aproape patru ori mai mare decât în anul anterior
14

1.264
Gură de oxigen - Ministrul Finanțelor anunță că ianuarie e prima lună cu excedent bugetar
1.264

46
Piața auto din Rusia, cel mai slab început de an din ultimele două decenii
46

19
ANAR: Finalizarea acumulării Mihăileni rămâne un obiectiv strategic pentru protejarea comunităţilor din judeţul Hunedoara
19

42
Antibiotice Iași își consolidează poziția internațională: Compania are în curs de autorizare 65 de medicamente pe pieţele externe
42

1.859
Unire cu miză mare în Hunedoara: două comune ar putea deveni una singură, dar decizia finală aparține oamenilor
1.859

47
Leul s-a apreciat în raport cu euro şi dolarul american
47

15
Creșterea economică a Franței încetinește la 0,9% în 2025, de la 1,1% în anul precedent
15

18
Satellite Connect Europe se lansează pentru a furniza conectivitate prin satelit, direct către dispozitive, operatorilor de telefonie mobilă din Europa
18

42
ANI introduce un mecanism digital pentru controlul restricțiilor pre- și postangajare
42

16
Peste 10.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin ANOFM, în ianuarie 2026
16

35
Românii devin mai atenți la gestionarea banilor: trei din patru își urmăresc cheltuielile
35

















Comentează