Comisia Europeană a luat, marţi, măsuri suplimentare pentru a sprijini statele membre afectate de dezastre fără precedent legate de climă, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
După cum a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul vizitei sale în Polonia din 19 septembrie 2024, Comisia Europeană propune modificări la trei regulamente ale UE pentru a se asigura că fondurile UE pot fi mobilizate rapid în sprijinul redresării post-dezastru.
Modificările se referă la regulamentele care reglementează Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul de coeziune (FC) şi Fondul social european Plus (FSE+) pentru perioada de programare 2021-2027, precum şi la Regulamentul privind Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) ca parte a cadrului pentru perioada 2014-2022.
Aceste propuneri vin ca răspuns direct la inundaţiile care au afectat ţările din Europa Centrală şi de Est şi la incendiile forestiere din Portugalia din septembrie 2024. Propunerile luate împreună ar putea permite celor şapte state membre în cauză (Polonia, România, Austria, Cehia, Ungaria, Portugalia şi Slovacia) să reprogrameze aproximativ 18 miliarde euro (circa 17,7 miliarde euro în cadrul fondurilor politicii de coeziune şi 588 de milioane euro în cadrul FEADR) pentru a contribui în contextul dezastrelor legate de climă. Aceste măsuri vor asigura faptul că UE poate sprijini în mod flexibil toate statele membre afectate de dezastrele recente şi potenţiale viitoare legate de climă.
"Propunerile de astăzi arată că ne îndeplinim aceste promisiuni: prin injectarea de lichidităţi prin creşterea prefinanţării şi a cofinanţării fondurilor UE, facem o diferenţă reală pentru oamenii şi regiunile care sunt grav afectate de aceste dezastre. Le oferim statelor membre instrumentele necesare pentru a deveni mai reziliente şi mai bine pregătite pentru crizele viitoare", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată în comunicatul CE.
Fondurile politicii de coeziune sprijină deja statele membre să prevină dezastrele legate de climă şi să se redreseze în urma acestora. Cu toate acestea, propunerile de marţi oferă statelor membre o flexibilitate suplimentară pentru a utiliza o parte din fonduri pentru a repara infrastructura şi echipamentele deteriorate, pentru a furniza alimente şi asistenţă materială de bază şi sprijin social şi medical şi pentru a sprijini temporar finanţarea schemelor privind reducerea timpului de muncă.
În plus, vor fi introduse două noi măsuri în cadrul FEDR şi FSE+. În primul rând, o prefinanţare suplimentară de 30% va oferi o injecţie imediată de lichidităţi pentru a reduce presiunea bugetară asupra statelor membre afectate. În al doilea rând, UE va fi în măsură să finanţeze până la 100% din măsurile sprijinite, fără a fi necesară cofinanţarea naţională pentru a demara lucrările de reconstrucţie.
Un procent maxim de 10% din fondurile existente ale politicii de coeziune alocate statelor membre pentru perioada de programare 2021-2027 poate fi utilizat pentru realizarea acestor obiective, permiţând transferuri între fondurile politicii de coeziune.
În plus, şi datorită modificărilor propuse astăzi la fondurile de dezvoltare rurală ale UE (cadrul juridic al FEADR pentru perioada 2014-2022), statele membre vor avea mai multă flexibilitate pentru a sprijini fermierii, deţinătorii de păduri şi întreprinderile afectate de dezastre naturale.
Sprijinul financiar oferit de FEADR va fi acoperit în proporţie de 100% din fondurile UE. Modificarea va permite statelor membre să ofere în mod direct şi rapid asistenţă de urgenţă fermierilor, deţinătorilor de păduri şi întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) sub formă de sume forfetare. În plus, statele membre vor beneficia de o mai mare flexibilitate pentru a introduce şi a consolida măsuri de refacere a potenţialului de producţie al fermelor şi pădurilor afectate.
Propunerea Comisiei Europene va trece acum prin procedura legislativă ordinară în cadrul Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene.
Comisia Europeană ia măsuri pentru a ajuta statele membre, inclusiv România, să se redreseze după dezastrele climatice
Explorează subiectul
Articole Similare

1
Acțiunile din tehnologie scad, investițiile lui Buffett cresc
1

983
Românii dau testul anduranței în fiecare lună: Un adult are nevoie de minim 4.000 de lei pentru un trai decent, deși câștigă puțin peste 2.500
983

1.884
VIDEO Cine e în spatele Bitcoin? Trilionarul Dan Peña spune că, dacă am ști, am vinde rapid
1.884

81
Un muncitor a murit după ce a căzut de la un etaj superior al unui bloc aflat în construcţie
81

3.119
Dezastru la pensii, confirmat oficial: Statul greșește calculele, pensionarii rămân fără bani luni de zile
3.119

51
Grupul MOL intenționează să îşi extindă reţeaua de restaurante Fresh Corner în regiune, în afara benzinăriilor
51

2.904
Piața muncii se schimbă: Salarii mai mari la privat, dar angajații cer mai mult
2.904

1.790
VIDEO Imagini spectaculoase de pe cel mai provocator tronson al autostrăzii care străpunge Carpații: Cel mai dificil lot intră într-o nouă etapă
1.790

71
Val de amenzi ANPC, în valoare de peste 6,66 milioane de lei
71

1.416
Jackpot sau capcană pentru investitori? Un economist de top spulberă mitul îmbogățirii din aur și argint
1.416

36
Grecia vizează un acord pe 20 de ani pentru gaze lichefiate din SUA, pentru a întări aprovizionarea energetică a Europei de Sud
36

5.218
Veste excelentă: 80% din angajatorii din România vor crește salariile angajaților în 2026
5.218

1.468
În ciuda crizelor globale, bursa SUA explodează: Dow Jones atinge un prag istoric
1.468

















Comentează