Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, cu schimburi care au totalizat 226,39 milioane de lei (44,42 milioane de euro), din care tranzacţiile cu acţiuni au reprezentat 196,72 milioane de lei (38,601 milioane de euro).
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 1,13%, până la 28.212,55 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere cu 1,11%, potrivit Agerpres.
De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,97%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,75%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în creştere cu 0,56%, timp în care BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,54%.
Totodată, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,36%.
Cele mai lichide titluri au fost cele ale Nuclearelectrica, cu tranzacţii de 130,5 milioane de lei, urmate de acţiunile Băncii Transilvania (27,53 milioane de lei) şi cele ale OMV Petrom (8,15 milioane de lei).
În ceea ce priveşte cele mai bune evoluţii ale acţiunilor, acestea au fost înregistrate de FIAIR BET FI Index Invest (+14,74%), Romcab (+14,52%) şi Sinteza (+12,34%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile SIF Hoteluri (-7,08%), Aages (-5,76%) şi Electromagnetica (-4,24%).



























Comentează