Jurnalistul Robert Turcescu a reacționat după decizia Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) de a ridica licența postului de televiziune Realitatea Plus, hotărâre care a stârnit numeroase controverse și reacții în spațiul public.
Într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus, Robert Turcescu a comentat decizia CNA prinvind ridicarea licenței postului și a comparat această situație cu alte momente similiare din istoria mas-media românească.
Realitatea TV și OTV
„Aș vrea să spun în primul rând, pentru că am auzit și ascult de mai bine de două ore multe opinii pe această temă și am văzut că mulți dintre cei cu care ați dialogat pe Realitatea Plus au vorbit despre comparația cu OTV. Sigur că la nivel administrativ, dacă vreți, a deciziei CNA, spețele par similare. Dar timpul în care se petrece această ridicare de licență pentru Realitatea nu e timpul în care s-a petrecut închiderea OTV. Noi ne aflăm în momentul de față într-un act de continuare al anulării alegerilor din 6 decembrie 2024. Acum este vorba de o retragere, o anulare a licenței Realitatea TV, o televiziune critică la adresa actualului regim, și eu pot să fac pariuri cu toți cei care ne ascultă că urmează interziceri de partide politice. Deci asta e următoarea etapă", a spus Robert Turcescu.
"Modelul Republica Moldova bântuie astăzi prin România"
„Iar acest fenomen nu este numai la nivelul României. Sunt absolut convins că fenomenul acesta de cenzurare masivă a zonei care nu convine actualei puteri, când spun putere nu mă refer doar la cea din interiorul granițelor României, acest proces va continua. Modelul Republica Moldova bântuie astăzi prin România. Vor fi suspendate partide care riscă să facă scoruri extraordinare în viitoarele alegeri. Și asta pentru că din 6 decembrie 2024 România nu mai trăiește în democrație. O spun fără niciun fel de emoție.
O spun sec, o spun articulat și subliniat. Din 6 decembrie 2024 se poate întâmpla orice în România. Ar putea fi ridicat, și sunt ridicați, uitați-vă deja la celebrul caz al Stegarului Dac. Un om care este târât toată ziua în arest, i se fac percheziții pentru tot soiul de motive mai mult sau mai puțin valide.
Dar abuzurile sunt într-o desfășurare continuă. Când ai anulat alegerile prezidențiale, restul vin de-a rostogolul, nici nu mai te gândești ce ar putea să fie mai grav de atât. Închiderea unei televiziuni pentru ei este pistol cu apă.
Înlăturarea unui partid de pe scena politică pentru că va fi declarat un partid nazist, un partid comunist, pistol cu apă. Trimiterea în judecată și chiar încarcerarea unor oameni pentru că se fac vinovați de salut nazist, de mai știu eu ce lucruri inventate li s-ar putea găsi, pistol cu apă. Suntem în acest moment într-un punct de mare inflexiune pentru ce înseamnă soarta democrației românești, dar în același timp suntem la mijlocul unei etape, potrivit lui Turcescu.
CNA a ridicat licența de emisie a Realitatea Plus
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis, cu unanimitate de voturi, să ridice licența de emisie a postului Realitatea Plus. Decizia este definitivă, însă poate fi contestată în instanță. Postul mai poate emite doar până când va primi în scris decizia luată de CNA.
Citește și: CNA a ridicat licența de emisie a Realitatea Plus, cu unanimitate de voturi




























Comentează