Ciprian Ciucu vrea trafic restricționat în zilele cu ninsori abundente: 'Mașinile acasă când ninge'

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 26-02-2026 15:41

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Ditto / ImageSource / Profimedia

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, propune iniţierea unei discuţii privind introducerea unor măsuri de reducere a traficului în zilele cu ninsoare abundentă.

El a explicat că utilajele de deszăpezire pot acţiona mult mai eficient atunci când circulaţia auto este restricţionată. În plus, nu mai este necesară utilizarea unor cantităţi foarte mari de sare, care afectează asfaltul şi spaţiile verzi. Edilul a oferit şi exemple din oraşe occidentale, unde oamenii renunţă la folosirea maşinii personale atunci când stratul de zăpadă depăşeşte o anumită grosime.

"Poate o să fiu nepopular cu ceea ce spun acum, dar e datoria mea nu doar să fiu follower, ci să şi dau anumite perspective. În oraşele civilizate - uitaţi-vă la New York - pentru că au trecut printr-un episod relativ similar cu al Bucureştiului - în prima zi, când ninge, nimeni nu iese afară. Cu alte cuvinte, dacă ninge sub 15 cm, activitatea poate să se desfăşoare normal. Dacă ninge între 15-30 de centimetri, activitatea este restricţionată, tocmai ca utilajele să poată interveni normal. Iar dacă ninge peste 40 de centimetri, nimeni nu mai iese în ziua aceea cu maşina. Este interzisă circulaţia şi se iese doar în cazuri de urgenţă maximă", a declarat Ciprian Ciucu, la sediul PMB.

El a precizat că, în lipsa traficului auto, utilajele de deszăpezire au o productivitate cu 30-40% mai mare. Populaţia este anunţată din timp, iar intervenţia se face prioritar în zona spitalelor şi pe bulevardele principale.

"Nimeni nu are acolo pretenţia ca străzile secundare să fie la negru din momentul primei zile. Se acţionează pe bulevarde principale în prima zi. A doua zi se acţionează pe străzile secundare, se eliberează trotuarele şi viaţa îşi reintră în normal. La noi toată lumea se isterizează, începând cu dumneavoastră. Nu vă supăraţi că vă zic. "Iar i-a luat pe primari iarna prin surprindere". Păi nu a luat pe nimeni, că ne-am uitat cu toţii ca disperaţii. (...) Toţi primarii au aceeaşi problemă - intră în vrie. Apare o isterie publică şi reţelele de socializare amplifică foarte mult această isterie publică. Primarii se sperie şi încep să arunce cu sare. Şi nu cu puţină sare", a spus Ciucu.

Acesta a adăugat că, în România, există aşteptarea ca a doua zi după o ninsoare puternică toate străzile să fie "la negru", însă acest lucru nu este realist. Este nevoie de 24-48 de ore pentru ca şi străzile secundare să poată fi curăţate corespunzător.

"Aş vrea să avem o discuţie cu toţi, inclusiv cu dumneavoastră, inclusiv cu cetăţenii, inclusiv cu primarii de sector, pentru că ei sunt principalii factori în ceea ce priveşte deszăpezirea. Şi să zicem: dacă a nins peste 45 de centimetri, copiii rămân în ziua aceea acasă. Ca să fie predictibil, să nu se mai isterizeze lumea degeaba. Maşinile rămân în ziua aceea acasă şi se duc doar urgenţele, salvările, tot ce e nevoie. E vorba de 24 de ore. Se eliberează oraşul mai rapid, mai ieftin. Nu mai distrugem şi nu mai aruncăm cu tonele de sare care s-au aruncat în această iarnă", a afirmat edilul.

Ciucu a menţionat şi că unii angajaţi ai operatorilor de salubritate au leşinat din cauza epuizării, după ture de peste 8-12 ore.

"Societatea pune o presiune formidabilă în primele 24 de ore pe primari. Ei pun presiune pe salubrişti, ei pun presiune pe serviciile lor proprii. Şi ştirile încep să curgă, ei intră în competiţie. Aruncă cu sare, aruncă bani. Hai să ne uităm puţin împreună cât au cheltuit doar în această iarnă, în ianuarie, cu serviciul de salubrizare. Înseamnă lucrători mai mulţi, adică salarii mai multe, înseamnă utilaje închiriate mai multe, ca totul să se întâmple extrem de repede. Înseamnă tone de sare aruncate care poluează oraşul, distrug asfaltul şi spaţiul verde, din cauza unei simple zăpezi de 50 de centimetri. Hai să fim cerebrali", a spus primarul general.

El a subliniat că Primăria Capitalei nu are propriul serviciu de deszăpezire, acesta fiind gestionat de primăriile de sector. PMB are doar atribuţii de reglementare şi control, iar Poliţia Locală a aplicat amenzi de până la 5.000 de lei pentru situaţii punctuale.

"Nu am fost mulţumit de deszăpezire, foarte clar, de aceea am dat şi amenzi. Dar, în condiţiile în care a nins de două ori la rând, la un interval scurt de timp, foarte, foarte mult, în condiţiile în care toată lumea era pe stradă, în condiţiile în care aţi văzut cum a viscolit (...), eu cred că ar trebui să fim puţin mai calmi, să avem această discuţie mai aşezată", a conchis Ciucu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri