Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, în cauza Macovei c. România, că sancțiunile contravenționale aplicate unui candidat la alegerile prezidențiale pentru încălcarea regulilor de finanțare a campaniei nu atrag incidența laturii penale a articolului 6 din Convenție și nu constituie o „pedeapsă” în sensul articolului 7. Cererea a fost declarată inadmisibilă ratione materiae, Curtea apreciind că nu a existat o „acuzație în materie penală”.
Decizia, pronunțată de Secția a Patra a Curții, privește plângerea formulată de Monica-Luisa Macovei împotriva amenzilor și măsurilor de confiscare dispuse de Autoritatea Electorală Permanentă în urma campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2014.
Potrivit Curții, cauza „privește o pretinsă încălcare a articolelor 6 și 7 din Convenție ca urmare a amenzilor și a măsurilor de confiscare dispuse împotriva reclamantei pentru încălcarea regulilor privind finanțarea unei campanii electorale”.
Contextul: patru încălcări reținute de AEP
Monica Macovei, fost ministru al Justiției și fost europarlamentar, a candidat ca independent la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2 noiembrie 2014. Conform Legii nr. 334/2006, ea a desemnat un mandatar financiar și, ulterior scrutinului, a depus la AEP documentele privind donațiile și sprijinul financiar primit.
În ianuarie 2015, AEP a identificat patru pretinse încălcări ale legislației privind finanțarea campaniilor. Printre acestea s-au numărat acceptarea unor donații constând în materiale de campanie și utilizarea unui împrumut pentru finanțarea campaniei.
Prin două decizii din 12 februarie 2015, AEP a aplicat amenzi și a dispus măsuri de confiscare, avertizând că va declanșa executarea silită în caz de neplată.
Parcursul intern: instanțele mențin două sancțiuni
Reclamanta a contestat sancțiunile în fața instanțelor naționale, solicitând anularea lor sau, în subsidiar, înlocuirea amenzilor cu avertismente și anularea confiscărilor, susținând că faptele nu au prezentat pericol social.
Prin hotărârea definitivă din 30 iunie 2016, secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București a menținut sancțiunile pentru donațiile în materiale de campanie și pentru împrumutul utilizat în finanțarea campaniei, apreciind că acestea au fost legale și că faptele au prezentat „un pericol social semnificativ”, dat fiind că „societatea avea așteptări mai ridicate din partea candidaților la alegerile prezidențiale”.
Instanța a considerat că amenzile nu puteau fi înlocuite cu avertismente, iar măsurile de confiscare nu puteau fi anulate, subliniind exigențele sporite de transparență și legalitate aplicabile candidaților la funcția supremă în stat.
Analiza CEDO: cele trei criterii Engel
Curtea de la Strasbourg a arătat că este pentru prima dată când examinează dacă sancțiuni aplicate în temeiul Legii nr. 334/2006 pot intra sub incidența laturii penale a articolului 6. Analiza a fost realizată pe baza celor trei criterii clasice: calificarea juridică în dreptul intern, natura faptei și severitatea sancțiunii.
În ceea ce privește calificarea juridică, Curtea a reținut că, în dreptul românesc, faptele au fost considerate contravenții, nu infracțiuni, iar procedura s-a desfășurat în fața unei autorități administrative, sub controlul instanțelor civile și de contencios administrativ.
Sub aspectul naturii faptelor, Curtea a subliniat că sancțiunile au vizat „încălcarea unor norme referitoare la o activitate specifică și bine definită”, respectiv finanțarea unei campanii electorale pentru ocuparea unei funcții publice elective, aplicabile unei categorii restrânse de persoane, și anume candidați independenți sau partide politice și mandatarii lor financiari. Atunci când dispozițiile legale se aplică doar unui grup cu statut special, „există îndoieli serioase cu privire la caracterul penal al faptelor în cauză”.
Severitatea sancțiunilor: fără închisoare, fără cazier
În analiza severității, Curtea a observat că niciuna dintre sancțiuni, inclusiv confiscările, „nu putea fi aplicată alternativ cu pedeapsa închisorii sau convertită într-o astfel de pedeapsă”. Amenzile aplicate au fost sub jumătatea maximului prevăzut de lege și nu puteau fi înscrise în cazierul judiciar.
Deși cuantumul maxim posibil al amenzilor putea avea un efect disuasiv, Curtea a apreciat că „deși considerabilă, valoarea lor era insuficientă pentru a califica severitatea și natura acestor sancțiuni ca fiind «penale» în sensul articolului 6”.
În ceea ce privește confiscările, acestea „nu au fost rezultatul unei condamnări penale” și nu puteau fi clasificate drept „pedeapsă”, ci „mai degrabă ca o modalitate de control al dreptului de folosință al proprietății”.
Concluzia: inadmisibilitate sub articolele 6 și 7
Pe baza acestor considerente, Curtea a concluzionat că natura și severitatea sancțiunilor nu atrag incidența laturii penale a articolului 6, astfel că plângerea privind dreptul la un proces echitabil în materie penală este inadmisibilă.
În mod coerent, Curtea a stabilit că amenzile și confiscările nu pot fi considerate „pedeapsă” nici în sensul articolului 7 din Convenție, astfel că și acest capăt de cerere a fost declarat inadmisibil.
Comentează