Pastorala de Crăciun a Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, se impune în acest an drept cea mai așteptată și una dintre cele mai puternice luări de poziție duhovnicești din spațiul public bisericesc. Prin tonul său clar, lipsit de echivoc și adresat direct societății românești, mesajul ierarhului se distinge net de celelalte pastorale, depășind cadrul festiv și devenind un adevărat diagnostic spiritual al vremurilor noastre.
ÎPS Teodosie pornește de la taina Nașterii Domnului pentru a demonta valorile false promovate astăzi agresiv în societate. Într-o lume obsedată de imagine, prestigiu și confort, Betleemul rămâne locul unde Dumnezeu arată adevărata scară a valorilor:
„Astăzi, însă, când oamenii sunt însetați de afirmare de sine, de prestigiu și de confort, smerenia Betleemului devine o lecție așezată la temelia mântuirii. Adevărata măreție nu se află în zgomotul lumii, nici în strălucirea trecătoare, ci în tăcuta prezență a lui Hristos, care se descoperă celor cu inimă curată.”
Acest pasaj, considerat de mulți drept nucleul Pastoralei, explică de ce mesajul Arhiepiscopului Tomisului a fost atât de așteptat: el nu cosmetizează realitatea, ci o confruntă frontal.
Un alt motiv pentru care Pastorala ÎPS Teodosie iese în evidență este critica directă a transformării Crăciunului într-un eveniment al risipei și al zgomotului, lipsit de dimensiunea întâlnirii cu Dumnezeu:
„Astăzi, mai mult decât oricând, omul trăiește într-o lume care îl împinge spre superficialitate și îl îndeamnă să caute împlinire în lucruri trecătoare. Sărbătoarea Nașterii Domnului a devenit pentru mulți un prilej de risipă, de zgomot, de alergare fără rost, pierzându-se esența: adică întâlnirea cu Dumnezeu care vine la noi cu blândețe și cu dragoste.”
În contrapondere, ierarhul arată că adevărații trăitori ai Crăciunului sunt cei care păstrează credința vie prin post, rugăciune, spovedanie și împărtășanie, devenind asemenea păstorilor din Betleem: simpli, dar luminoși.
Pastorala ÎPS Teodosie nu rămâne într-un registru abstract, ci se adresează direct realităților românești, marcate de secularizare și confuzie morală:
„Lumea contemporană este tot mai apăsată de secularizare, de înstrăinare de Dumnezeu, de relativizarea valorilor morale. În mijlocul acestei furtuni, Nașterea Domnului strălucește ca un far care nu doar luminează, ci și călăuzește.”
Prin aceste cuvinte, Arhiepiscopul Tomisului explică de ce Nașterea Domnului nu este doar o sărbătoare, ci un reper de orientare pentru societate, într-un timp în care direcțiile par tot mai confuze.
Un element distinctiv al acestei Pastorale este apelul la liniște și introspecție, într-o epocă dominată de grabă și presiune continuă:
„Peștera Betleemului se revelează astăzi ca o chemare pentru fiecare dintre noi. Într-o lume a agitației, în care graba și nerăbdarea pun stăpânire pe viețile oamenilor, Hristos ne îndeamnă la liniște, la introspecție, la întoarcere în sine.”
ÎPS Teodosie avertizează că primirea lui Hristos presupune curățirea inimii de mândrie, invidie, judecarea aproapelui și trândăvie duhovnicească, transformând sufletul într-o „iesle” vie.
Mesajul se adâncește în realitatea socială a României de astăzi, unde familia este supusă presiunilor, iar copiii cresc într-un mediu dezechilibrat:
„Familia este atacată, valorile sunt răsturnate, iar copiii cresc într-o societate care le oferă multă informație, dar puțină înțelepciune; mult confort material, dar puțină căldură sufletească; multe conexiuni virtuale, dar puțină comuniune reală.”
În acest context, Biserica este prezentată ca spațiu de stabilitate, adevăr și pace, iar Nașterea Domnului ca dovadă că Dumnezeu nu părăsește niciodată omul.
Finalul Pastoralei confirmă de ce mesajul ÎPS Teodosie este considerat cel mai așteptat al anului: el nu se limitează la urări, ci propune o direcție limpede pentru viața personală și comunitară:
„Să păstrăm cu scumpătate credința, să primim cu seriozitate educația creștină a copiilor, să nu lăsăm ca lumina din casele noastre să se stingă. Unde este credință, acolo este și binecuvântare. Unde este rugăciune, acolo este și pace. Unde este Hristos, acolo este și viață.”
Prin mesajul său direct, profund și fără concesii, Pastorala de Crăciun a ÎPS Teodosie se impune ca un adevărat manifest duhovnicesc adresat românilor, o chemare la trezire spirituală și la redescoperirea esenței Nașterii Domnului într-o lume care riscă să o piardă.
STIRIPESURSE.RO publică integral Pastorala de Crăciun a ÎPS Teodosie:
”Nașterea Domnului - Izvorul iubirii absolute a lui Dumnezeu pentru om
Iubitului cler, cuviosului cin monahal și poporului lui Dumnezeu din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului,
Har, pace și bucurie, iar de la Noi,
Arhierești binecuvântări
Iubiți fii duhovnicești,
Cu adâncă dragoste părintească și cu pacea lui Hristos, Domnul nostru, vă îmbrățișez pe toți în lumina binecuvântată a Praznicului Nașterii Fiului lui Dumnezeu, taina cea necuprinsă de minte omenească, prin care Cel veșnic Se face om, iar Cel necuprins Se așază în iesle smerită pentru mântuirea întregului neam omenesc.
În aceste zile sfinte, în care sufletele se ridică spre cer și inimile se umplu de uimire sfântă, Biserica întreagă cântă cu glas de bucurie: „Hristos Se naște, slăviți-L; Hristos din ceruri, întâmpinați-L!”. În însăși cântarea Bisericii recunoaștem că venirea Sa în lume nu este doar un fapt istoric, ci o realitate care se revarsă necontenit peste noi, aducând iertare, lumină și pace.
La plinirea vremii, în clipa rânduită în sfatul cel mai înainte de veci al Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu Se întrupează din Preasfânta Fecioară Maria, primind în ființa Sa Dumnezeiască firea omenească, pentru ca omul, de demult căzut în amărăciunea păcatului, să fie ridicat la înălțimea chemării sale dintâi. Taina aceasta, pe care Apostolul neamurilor o numește „marea taină a creștinătății”, arată în toată plinătatea ei iubirea lui Dumnezeu, iubire care nu Se mulțumește doar să cheme, ci coboară, nu doar să poruncească, ci Se face pildă, nu doar să lumineze lumea, ci intră în lume ca lumină vie.
Prin nașterea Sa, Hristos, Fiul Celui Preaînalt, devine frate al tuturor oamenilor, fără a înceta a fi Dumnezeu adevărat. În trupul Său omenesc, asumă toate neputințele firii noastre, afară de păcat, pentru ca nimic din ceea ce e omenesc să nu rămână neînălțat și nevindecat. Smerenia Lui, întâlnită în ieslea Betleemului, nu este o simplă virtute, ci este însăși lucrarea iubirii lui Dumnezeu față de lume. Cine poate pricepe măreția Celui care, stăpânind peste stele și făcând să se rotească cerurile, S-a făcut Prunc neputincios pentru ca noi să primim puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu?
Când privim taina Betleemului, înțelegem că Dumnezeu nu lucrează niciodată la întâmplare. El nu Se naște într-un palat, ci într-o peșteră. Nu este înconjurat de slujitori, ci de smeriți păstori. Nu este primit cu slavă lumească, ci cântat de oștirile cerești. Toate acestea ne arată că Dumnezeu răstoarnă logica lumii, pentru a ridica pe om din robia păcatului și a-l așeza în lumina harului. Astăzi, însă, când oamenii sunt însetați de afirmare de sine, de prestigiu și de confort, smerenia Betleemului devine o lecție așezată la temelia mântuirii. Adevărata măreție nu se află în zgomotul lumii, nici în strălucirea trecătoare, ci în tăcuta prezență a lui Hristos, care se descoperă celor cu inimă curată.
Dreptmăritori creștini,
Când steaua a strălucit pe cerul Răsăritului, magii, oameni înțelepți și doritori de adevăr, au înțeles că ceva mai presus de fire se descoperise lumii. Ei au pornit la drum lung, lăsând comoditatea, tihna și siguranța caselor lor, pentru a se închina Împăratului cerurilor. Drumul lor, presărat cu primejdii și nevoințe, se aseamănă drumului omului spre Dumnezeu: plin de întrebări, de căutări, de osteneli, dar luminat mereu de steaua voii lui Dumnezeu.
Ajunși în Ierusalim, au aflat tulburare și neliniște acolo unde ar fi trebuit să găsească bucurie. Irod, îmbătat de putere și robit de mândrie, s-a înfricoșat la vestea Nașterii Împăratului adevărat și a căutat să stingă lumina lumii cu armele întunericului. Însă Dumnezeul cel drept nu lasă planurile Sale pradă răutăților omenești. Magii au fost povățuiți de înger să plece pe altă cale, iar Pruncul și Maica Sa au fost ocrotiți în Egipt, pământ care avea să devină martor al unei noi etape a iconomiei mântuirii.
Pruncii nevinovați, uciși din porunca lui Irod, au fost primele jertfe curate ale Noului Legământ. Ei sunt ca niște stele aprinse în cerul Bisericii, care mărturisesc că lumina lui Hristos nu poate fi stinsă de nicio putere omenească.
Iubiți credincioși,
Privind la Betleem, vedem nu doar o peșteră săracă, ci intrarea lui Dumnezeu în istoria omului. Păstorii, cei mai simpli și smeriți oameni ai vremii, au fost chemați primii să vadă această minune. Îngerii au vestit lor ceea ce lumea, în împietrirea ei, nu putea înțelege: „Astăzi vi s-a născut Mântuitor”. Este minunat că păstorii nu au stat pe gânduri, nu s-au îndoit, nu au amânat. Ei au alergat spre locul nașterii cu inimă înflăcărată. Așa se cuvine să facem și noi, cei de astăzi: să nu lăsăm grijile lumii să acopere bucuria venirii lui Hristos.
Astăzi, mai mult decât oricând, omul trăiește într-o lume care îl împinge spre superficialitate și îl îndeamnă să caute împlinire în lucruri trecătoare. Sărbătoarea Nașterii Domnului a devenit pentru mulți un prilej de risipă, de zgomot, de alergare fără rost, pierzându-se esența: adică întâlnirea cu Dumnezeu care vine la noi cu blândețe și cu dragoste. Însă cei ce păstrează credința vie, cei ce postesc, se roagă, se spovedesc și se împărtășesc devin asemenea păstorilor: oameni simpli la inimă, dar umpluți de lumină.
Iubiți fii sufletești,
Lumea contemporană este tot mai apăsată de secularizare, de înstrăinare de Dumnezeu, de relativizarea valorilor morale. În mijlocul acestei furtuni, Nașterea Domnului strălucește ca un far care nu doar luminează, ci și călăuzește. Prin întruparea Sa, Hristos ne arată că omul nu este destinat pierzării, ci vieții veșnice; nu izolării, ci comuniunii; nu întunericului, ci luminii. Peștera Betleemului se revelează astăzi ca o chemare pentru fiecare dintre noi. Într-o lume a agitației, în care graba și nerăbdarea pun stăpânire pe viețile oamenilor, Hristos ne îndeamnă la liniște, la introspecție, la întoarcere în sine. Așa cum păstorii au alergat să vadă minunea, și noi suntem chemați să ne desprindem de zgomotul lumii și să ne aplecăm spre taina care se săvârșește în adâncul inimii. Cei ce își curățesc mintea și inima devin asemenea unei noi iesle în care Hristos Se odihnește. Dar pentru a-L primi, trebuie să ne scuturăm de asprimea mândriei, de întunecimea invidiei, de norul judecării aproapelui, de trândăvia care ne răcește dorul după Dumnezeu.
Prin viața, învățătura și jertfa Sa, El ne reînnoiește legătura cu Dumnezeu, legătură pe care păcatul o slăbise. Intrând într-o lume dominată de egoism și violență, Hristos vine ca împăciuitor al sufletelor, ca vindecător al rănilor noastre lăuntrice. De aceea, chemarea creștinului este clară: să devină și el făclie de lumină în lume. Iubirea lui Hristos să se vadă în fapta bună, credința să se arate în mărturisire curată, nădejdea să se întărească în răbdarea încercărilor.
Trebuie să spunem cu durere părintească faptul că lumea modernă se confruntă cu o tot mai mare înstrăinare de ceea ce este sfânt. Familia este atacată, valorile sunt răsturnate, iar copiii cresc într-o societate care le oferă multă informație, dar puțină înțelepciune; mult confort material, dar puțină căldură sufletească; multe conexiuni virtuale, dar puțină comuniune reală. În fața acestei stări, Biserica rămâne cetate de scăpare, loc al adevărului, spațiu al păcii. Nașterea Domnului ne amintește că niciodată Dumnezeu nu a părăsit pe om, chiar dacă omul, de multe ori, Îl uită.
Să păstrăm cu scumpătate credința, să primim cu seriozitate educația creștină a copiilor, să nu lăsăm ca lumina din casele noastre să se stingă. Unde este credință, acolo este și binecuvântare. Unde este rugăciune, acolo este și pace. Unde este Hristos, acolo este și viață.
Iubiți fii duhovnicești ai acestor ținuturi tomitane,
Pământul pe care ne-a rânduit Dumnezeu să trăim este sfințit de pașii Sfinților Apostoli Andrei și Filip, care, cu două mii de ani în urmă, au aprins în sufletele strămoșilor noștri lumina Evangheliei. Peștera Sfântului Apostol Andrei, loc de negrăită harismă și izvor de binecuvântare, rămâne pentru neamul nostru loc asemenea Betleemului: loc de naștere și de renaștere duhovnicească. Aici, în acest pământ al Tomisului, Dumnezeu ne-a dăruit ocrotire, credință și continuitate. Aici, jertfele, rugăciunile și nădejdile strămoșilor noștri s-au ridicat spre cer timp de secole, păstrând nealterată lumina credinței ortodoxe.
De aceea, vă îndemn cu dragoste părintească: faceți din inimile voastre iesle curată pentru Hristos. Așa cum Apostolul Andrei a primit lumina Betleemului și a dăruit-o acestui pământ, așa să primiți și voi Pruncul Cel veșnic viu în sufletele voastre, cerându-I să nu Se depărteze niciodată de voi.
Să ne amintim că fiecare rugăciune adusă cu evlavie, fiecare milostenie făcută din inimă curată, și fiecare faptă bună, asemenea razelor de soare, luminează calea noastră duhovnicească. În aceste zile sfinte, să ne aducem aminte că Nașterea Domnului nu este doar o sărbătoare a trecutului istoric, ci un început perpetuu de comuniune cu Dumnezeu și între noi, oamenii. Fiecare inimă care se deschide lui Hristos devine, asemenea ieslei din Betleem, loc al sfințeniei și al păcii, purtând în ea darul iertării, al iubirii și al credinței neclintite.
Vă doresc tuturor, iubiți fii duhovnicești, să petreceți cu pace, cu înțelepciune și cu bucurie sfântă aceste zile minunate ale Nașterii Domnului. Fie ca lumina Pruncului Iisus să vă încălzească inimile, să vă întărească credința, să vă înmulțească dragostea față de Dumnezeu și aproapele și să vă păzească pașii pe calea mântuirii. Fie ca Anul Nou care se apropie să vă afle mai bogați în virtute, mai puternici în nădejde și mai aproape de lumina Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh.
Sărbători fericite! An Nou binecuvântat! Întru mulți și fericiți ani!
Al vostru Arhipăstor, pentru tot binele doritor
și către Hristos Cel Născut la Betleem rugător,
† Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului”
Comentează