Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde şedinţa de tranzacţionare de marţi, pe toţi indicii, la o valoare a tranzacţiilor de 37,88 milioane de lei (7,77 milioane de euro).
Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,19%, până la valoarea de 10.341,02 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a câştigat 0,18%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o creştere de 0,21%.
În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,23%.
De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,32%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe un trend ascendent de 0,07%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 5,86 milioane de lei, urmate de titlurile BRD - Groupe Societe Generale (5,75 milioane de lei) şi cele ale Fondului Proprietatea (2,60 milioane de lei).
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Electroputere, în creştere cu 9,09%, Mecanică Fină (+7,14%) şi Ropharma (+4,42%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Carbochim (-10%), Prebet S.A. Aiud (-4,57%) şi Artego (-4%).
Bursa de la Bucureşti închide pe verde şedinţa de tranzacţionare de marţi
Explorează subiectul
Articole Similare

2.450
România, în centrul unui cutremur economic: Țara noastră devine factor strategic în restructurarea unui gigant industrial european
2.450

2.050
Specialiștii din imobiliare pregătesc o nouă creștere de prețuri: Oferta de locuințe noi a scăzut la un minim istoric
2.050

3.666
O industrie uriașă ar putea fi următoarea victimă a războiului din Orientul Mijlociu: estimările arată până la 60 de miliarde de dolari pierderi
3.666

566
Conflictul din Orientul Mijlociu, test pentru economia globală. Primul avertisment lansat de FMI
566

38
UE elimină eticheta privind emisiile pentru oțel din legea "Made in Europe"
38

44
CNIR: Constructorii au preluat amplasamentul loturilor 1D şi 2A pe Autostrada A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
44

53
Șeful E.ON România avertizează: Prețul gazelor ar putea crește dacă blocajul din Qatar se prelungește
53

38
Planul ‘Made in Europe’ pentru industria auto împarte UE: Protecţie sau risc de tensiuni cu partenerii comerciali?
38

33
Companiile din UE rezistă taxelor vamale americane, dar se confruntă cu bariere în blocul comunitar
33

37
Veniturile CEO-ului Mercedes scad cu 30% după încă un an cu rezultate financiare mixte
37

887
Prețul petrolul explodează: Cel mai ridicat nivel din 2024, pe fondul extinderii conflictului din Orientul Mijlociu
887

1.800
Guvernul deschide „cutia neagră” a birocrației: românii pot reclama online abuzurile cu hârtii și drumurile inutile între instituții
1.800

41
Fitch confirmă ratingul ‘BBB minus’ pentru Electrica, după rezultate financiare record în 2025
41

















Comentează