Confederaţia Braziliană de Fotbal (CBF) l-a contactat pe spaniolul Pep Guardiola, actualul antrenor al lui Manchester City, în vederea instalării sale în postul de selecţioner al Braziliei după Cupa Mondială 2022, informează agenţia Xinhua, citat de Agerpres.
Conform Globo Esporte, oficialii CBF au purtat discuţii în acest sens cu fratele şi agentul lui Guardiola, Pere, căruia i-au prezentat un contract pe patru ani, cu un salariu de 12 milioane euro pe sezon.
Publicaţia citată adaugă că noul preşedinte al CBF, Ednaldo Rodrigues, a acordat prioritate negocierilor cu Guardiola de la numirea sa la conducerea fotbalului brazilian, în luna martie.
Interesul CBF faţă de Pep Guardiola este cunoscut de mult, iar tehnicianul lui Manchester City a dezminţit anterior speculaţiile cu privire la posibila sa mutare în America de Sud, spunând că postul de selecţioner ar trebui ocupat de un brazilian.
Actualul antrenor al Selecao, Tite, a confirmat în luna februarie că va demisiona după Cupa Mondială de anul acesta, care se va disputa în Qatar, în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie.
Contractul lui Pep Guardiola cu Manchester City urmează să expire în iunie 2023.
Brazilia l-a contactat pe Pep Guardiola în vederea instalării sale în postul de selecţioner, după Cupa Mondială 2022
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

19
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
19

2.335
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
2.335

150
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
150

24
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
24

72
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
72

1.191
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.191

29
Măsuri speciale pentru derbiul Rapid – Dinamo. Peste 60 de suporteri au interdicție de acces la meciuri
29

19
VIDEO Bătaie între suporterii echipelor Celta Vigo și Olympique Lyon
19

29
Cătălina Ponor vrea să dea lovitura în afaceri. Lansează echipament pentru mici sportive
29

183
Cristi Săpunaru pierde primul război în instanță. Tribunalului București a decis
183

43
'Finalissima', meciul dintre Spania şi Argentina, nu se mai joacă la Doha: Partida va avea loc la Madrid
43

20
Ligile europene de fotbal solicită FIFA reguli mai echitabile pentru distribuţia veniturilor
20

186
Presa engleză, după victoria lui Real Madrid: 'Impostorii lui Manchester City au fost distruşi de Valverde şi Real"
186

















Comentează