Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, miercuri, un proiect de regulament ce vizează simplificarea şi standardizarea procedurii de autorizare a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), prin reducerea timpului necesar întocmirii documentelor de constituire ale fondurilor deschise de investiţii (contract de societate, reguli, prospect de emisiune).
Potrivit unui comunicat al ASF, este vorba de proiectul de Regulament pentru modificarea şi completarea Regulamentului ASF nr. 9/2014 privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de administrare a investiţiilor, a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare şi a depozitarilor organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare. Proiectul de act normativ a fost pus în dezbatere publică pe site-ul instituţiei pentru o perioadă de 15 zile calendaristice.
"Propunerile din cadrul proiectului de regulament vizează simplificarea şi standardizarea procedurii de autorizare a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), spre exemplu, prin reducerea timpului necesar întocmirii documentelor de constituire ale fondurilor deschise de investiţii (contract de societate, reguli, prospect de emisiune). De asemenea, scopul proiectului este acela de a oferi mai multă claritate şi predictibilitate actualului cadru legal aplicabil OPCVM creând în acelaşi timp premisele stimulării creşterii pieţei printr-un proces de autorizare mai eficient, transparent şi accesibil. Acest proiect face parte dintr-un demers mai amplu al ASF de recalibrare a întregului cadru legal în materia organismelor de plasament colectiv şi a administratorilor acestora având drept deziderat final simplificarea, debirocratizarea şi eficientizarea operaţiunilor/procedurilor de autorizare/înregistrare a OPCVM/FIA, aşa cum au fost stabilite prin obiectivele generale şi specifice ale Strategiei naţionale privind dezvoltarea pieţei de capital din România pentru perioada 2023 - 2026", se arată în comunicat.
În elaborarea proiectului de regulament, ASF a avut în vedere propunerile şi observaţiile transmise de asociaţiile profesionale de profil şi de reprezentanţii ecosistemului local de fonduri, într-un proces de consultare amplu şi deschis. De asemenea, proiectul vizează clarificarea modului de aplicare a unor prevederi legale incidente situaţiilor constatate în practica ASF şi a entităţilor reglementate.
Printre modificările esenţiale aduse Regulamentului ASF nr. 9/2014 se numără simplificarea autorizării. Astfel, se introduc prevederi în vederea punerii în aplicare a prevederilor nou-introduse în cadrul OUG nr. 32/2012 prin OUG nr. 71/2024, cu privire la înlocuirea obligaţiei de a transmite la ASF regulile şi procedurile interne ale societăţilor de administrare a investiţiilor (SAI) atât la momentul autorizării SAI, cât şi ulterior, în cazul modificărilor intervenite în cuprinsul acestora, cu obligaţia de a transmite o declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului/reprezentanţilor legal(i) ai societăţii prin care se certifică faptul că regulile şi procedurile interne aprobate de organul statutar competent au fost elaborate cu respectarea prevederilor legale incidente în vigoare şi că vor fi aplicate în mod consecvent de către SAI şi de către personalul SAI.
În acelaşi sens au fost modificate şi prevederile similare referitoare la documentaţia necesară autorizării modificărilor în modul de organizare şi funcţionare a SAI ca urmare a înfiinţării de sedii secundare.
Totodată, se introduc prevederi care să excludă de la obligaţia de autorizare situaţia în care se modifică comisioanele de subscriere şi răscumpărare de unităţi de fond sub nivelul maxim prevăzut în prospectul de emisiune al OPCVM.
"Aceste schimbări au scopul de a simplifica cadrul legal aplicabil în domeniul autorizării, organizării şi funcţionării administratorilor OPCVM", subliniază ASF.
Standardizarea documentaţiei este o altă modificare importantă adusă Regulamentului ASF nr. 9/2014. Practic, se introduc prevederi prin care contractele de societate, regulile şi prospectele de emisiune ale fondurilor de investiţii vor fi aduse la un format standardizat, cu conţinut unitar şi clar. Această modificare reduce diferenţele de interpretare şi facilitează atât activitatea administratorilor de fonduri, care vor avea modele clare de urmat, cât şi înţelegerea informaţiilor de către investitori.
Proiectul de act normativ vine cu raportări mai transparente, în condiţiile în care se introduc prevederi privind noi obligaţii de raportare a societăţilor de administrare a investiţiilor (SAI) către ASF: raport privind activitatea de administrare a riscului (anual), raport privind modificările intervenite în planul de escaladare ca urmare a revizuirii acestuia în cursul anului precedent şi situaţia privind capitalul iniţial şi a fondurilor proprii în cazul SAI care prestează servicii MiFID. Aceste obligaţii suplimentare asigură o imagine mai completă şi actualizată asupra activităţii SAI, sporesc transparenţa faţă de Autoritate şi permit o supraveghere mai eficientă a activităţii administratorilor OPCVM.
Eliminarea obligaţiei ca investitorii să deţină cel puţin o unitate de fond este o altă modificare, care flexibilizează şi facilitează procesul de subscriere iniţială a unităţilor de fond emise de un OPCVM.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
ASF propune reguli noi pentru autorizarea fondurilor de investiții. Proceduri mai rapide și mai clare
Articole Similare

674
Imperiul de zeci de milioane din spatele Uber și Bolt: DNA acuză o rețea cu 1.000 de șoferi plătiți „la negru”
674

29
Frauda în MRR, sub lupa Curții de Conturi Europene: interviu cu Lucian Romașcanu, membru al Curții de Conturi Europene
29

1.519
Mutare strategică majoră: România a cumpărat portul maritim din Republica Moldova / Apare o nouă poartă vitală pentru comerţ
1.519

2.456
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a bătut cu pumnul în masă la Bruxelles. Mesajul clar transmis comisarului european pentru Apărare şi Spaţiu: România trebuie să fie parte din lanţurile internaţionale de producţie
2.456

2.775
SURSE Șeful Poliției Sector 1 și polițiști de la Investigații Economice Sector 1 aduși de ofițerii DNA la audieri - Procurorii iau declarații și urmează să stabilească măsurile
2.775

2.898
„Haideţi să listăm” - Victor Ponta a făcut calculele și știe care e soluția pentru scoaterea României din „groapa” economică
2.898

577
Vești bune pentru fermieri! Guvernul schimbă regulile: credite mai rapide și acces mai ușor la fonduri europene
577

38
România are nevoie de zeci de miliarde pentru modernizarea rețelelor de apă
38

95
Bloomberg: Polonia începe ofensiva economică în Germania. Economia de un trilion de dolari își „arată mușchii” la Berlin
95

6.697
Țara care a spart pragul de 1 trilion și cumpără Germania încetul cu încetul
6.697

52
Consiliul Concurenței autorizează preluarea CEF Pelicanu de către Greenvolt International Power
52

26
RBL & ROPEA susţin accelerarea mobilizării capitalului instituţional local către private equity pentru creșterea economiei romȃnești
26

35
Daniel Vasilică Harpa anunță că Ținutul Neamțului a fost premiat la Târgul de Turism al României
35

















Comentează