Justiţia americană a anunţat joi inculparea a şapte agenţi ai serviciilor militare ruse (GRU), ca urmare a unei campanii mondiale de atacuri cibernetice atribuite Kremlinului şi denunţate de către Olanda, Marea Britanie, Canada şi Australia, relatează AFP preluată de Agerpres.
Aceste inculpări au vizat îndeosebi patru agenţi ruşi expulzaţi joi de către Olanda, care îi acuză că au încercat să pirateze sediul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) de la Haga, a indicat John Demers, ministru-adjunct al justiţiei responsabil pe probleme de securitate naţională.
Cei şapte agenţi sunt inculpaţi în lipsă de către SUA pentru că au piratat organisme sportive internaţionale, inclusiv Agenţia Mondială Antidoping (AMA) şi grupul american Westinghouse, care furnizează îndeosebi combustibil nuclear centralelor ucrainene. Ei sunt de asemenea urmăriţi penal pentru spălare de bani, utilizarea unei monede virtuale, fraudă bancară şi furt de identitate.
Operaţiunile constau în ''accesări sofisticate, continue şi neautorizate ale reţelelor informatice ale victimelor în scopul de a fura informaţii cu caracter privat sau sensibil'', a precizat Demers.
Trei din cei şapte ruşi urmăriţi în justiţie fac parte dintr-un grup de 12 responsabili inculpaţi în iulie de către procurorul special Robert Mueller pentru ingerinţă în alegerile prezidenţiale americane din 2016. Cele două dosare sunt diferite, dar se suprapun, a subliniat John Demers.
Anunţul intervine în timp ce Olanda, Australia, Marea Britanie, NATO şi Uniunea Europeană acuză de asemenea Moscova de atacuri cibernetice. Guvernul canadian a anunţat la rândul său joi că AMA, cu sediul la Montreal, a făcut obiectul unui atac cibernetic, în legătură cu care GRU este ''probabil puternic responsabil''
Șapte agenți GRU au fost puși sub acuzare în SUA, ca urmare a unei campanii mondiale de atacuri cibernetice atribuite Kremlinului
București
7°C
Articole Similare

285
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
285

2.417
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
2.417

2.136
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
2.136

46
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
46

3.690
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
3.690

83
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
83

2.804
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
2.804

104
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
104

1.690
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.690

4.832
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.832

2.202
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.202

93
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
93

48
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
48

















Comentează