Angajatorii din România oferă, la nivel naţional, 30.131 de locuri de muncă, în timp ce operatorii economici din Spaţiul Economic European (SEE) au disponibile 241 de posturi vacante pentru lucrătorii români prin intermediul reţelei Eures, arată datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), publicate miercuri.
Potrivit sursei citate, în ţară, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: curier (2.219); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (2.071); conducător auto transport rutier (1.846); lucrător comercial (1.537); manipulant mărfuri (1.427); agent de securitate (1.181); muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (1.029); muncitor necalificat în agricultură (939); ajutor bucătar (826); muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (772); operator fabricaţie flux (600) etc.
Totodată, din totalul de 30.131 de posturi vacante, 1.452 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, 5.375 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale, 5.409 pentru persoanele cu studii profesionale, iar restul de 17.895 locuri de muncă sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale, scrie Agerpres.
În acelaşi timp, prin Eures România sunt disponibile 241 de locuri de muncă la angajatorii din SEE, după cum urmează: Norvegia - 103 locuri de muncă (pentru: lucrător în producţie - prelucrarea somonului; mecanic biciclete); Suedia - 90 locuri de muncă (pentru: electrician; operator de proces -zona topitoriei ; operator de proces -turnare continuă; mecanic - zona laminorului la cald; electician - zona de turnare; electrician - macarale şi echipamente ridicare; mecanic - macarale şi echipamente ridicare; operator de proces - zona laminorului la cald; mecanic - zona topitorie); Italia - 15 locuri de muncă pentru şofer autobuz; Germania - 11 locuri de muncă (pentru: fizioterapeut; lucrător în producţie - procesare produse din carne); Olanda - 11 locuri de muncă (pentru: mecanic de asamblare; personal de punte; timonier); Slovenia - 6 locuri de muncă (pentru: chimist dezvoltare produse cosmetic; cameristă hotel; bucătar a la carte; ospătar) şi Irlanda - 5 locuri de muncă pentru îngrijitor persoane.





























Comentează