Sportivi de talie internaţională, dar şi simpli pasionaţi de alergarea montană, se vor alinia, în acest weekend, la startul Braşov Marathon, manifestare ajunsă, după un an de pauză, la cea de-a noua ediţie.
Organizatorii aşteaptă 1.400 de participanţi la linia de start, printre care primarul Braşovului, Allen Coliban, şi viceprimarul Flavia Boghiu.
Conform organizatorilor, participanţii vor alerga pe traseele turistice montane de pe Tâmpa şi Masivul Postăvarul, având de "înfruntat", în funcţie de cursa la care participă - cros, semimaraton sau maraton - între 9 şi 30 de kilometri şi o diferenţă de nivel de 370 - 1000 de metri, conform agerpres.
În premieră, anul acesta competiţia se va desfăşura pe parcursul a două zile şi tot pentru prima dată, din cauza necesităţii respectării normelor de prevenţie impuse în starea de alertă, nu va fi organizată cursa copiilor, una dintre cele mai populare secţiuni ale evenimentului, dar nici cea pentru persoanele cu dizabilităţi, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, Mihaela Scîntei, coordonator al proiectului Braşov Marathon.
Conform lui Scîntei, până în prezent s-au înscris 1380 de persoane, însă cine doreşte se va putea înregistra şi în debutul competiţiei, la startul din Piaţa Sfatului, taxa de participare fiind de 200 de lei de persoană.
"Asemenea ediţiilor anterioare, scopul competiţiei Braşov Marathon este promovarea sportului în aer liber în general, iar în particular a alergării montane, sport care în ultimii 20 de ani a avut o creştere spectaculoasă ca popularitate, precum şi promovarea zonei braşovene Tâmpa - Postăvaru. La fel de importantă este promovarea educaţiei ecologice în rândul alergătorilor, ţinând cont de respectarea mediului înconjurător", a declarat Mihaela Scîntei.
Primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, a anunţat că intenţionează să participe, alături de viceprimarul Flavia Boghiu, la competiţie.
"Este cea mai importantă competiţie de alergare montană din Braşov şi vorbim de un sport care a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimii ani, este sportul cu cea mai rată de creştere, din punct de vedere al numărului de practicanţi. Este un sport foarte apreciat de către braşoveni, dar şi de către foarte mulţi români. Iată că ne aflăm la a noua ediţie, ediţia la care Primăria Braşov este partener în cadrul organizării, şi mă bucur că există acest parteneriat, atât ca o recunoaştere a muncii pe care organizatorii au depus-o în toţi aceşti ani, cât şi a importanţei pe care acest sport o reprezintă pentru Braşov", a declarat Allen Coliban.
Invitaţi la competiţie sunt sportivii Cristian Moşoiu, Ionuţ Alin Zincă, Ingrid Mutter şi Andrei Preda, cu titluri naţionale şi internaţionale în competiţii de alergare montană.
În cele două zile ale Braşov Marathon, vineri şi sâmbătă, vor exista restricţii de circulaţie în perioada de debut a competiţiilor, în zona Porţii Schei şi Aleea Tiberiu Brediceanu, în intervalele orare 17,00-17,15 şi respectiv 8,00-8,15 şi 10,00-10,15.
Braşov Marathon 2021 este organizat de Asociaţia Clubul pentru Protecţia Naturii şi Turism, în parteneriat cu Primăria Braşov.
Allen Coliban va lua startul la maratonul Brașovului printre sportivi de talie internațională
Explorează subiectul
Articole Similare

331
Musk schimbă macazul: Vrea să construiască o catapultă electromagnetică uriașă, instalată pe Lună
331

866
Permisia dată criminalului turc, Abdullah Atas, ar fi fost semnată după evadare. Documentul care naște noi suspiciuni
866

1.300
Raluca Moroșanu, declarații controversate - Judecătoarea afirmă că știe de existența unor fapte de corupție la CAB, dar nu a sesizat procurorii
1.300

58
VIDEO La întâlnirea cu PS Ambrozie, ambasadorul Irlandei în România a remarcat rolul important al Bisericii Ortodoxe Române în Irlanda
58

2.699
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
2.699

35
Alertă în Timiș: bărbat dat dispărut de familie, căutat cu scafandri şi sonar în Lacul Surduc
35

629
Jaf la o sală de jocuri din Câmpulung: angajată amenințată cu o armă de un bărbat mascat. A fost deschisă o anchetă
629

2.791
Ce s-a întâmplat după descinderile DNA la rețeaua de transport Uber și Bolt: Evaziune fiscală de circa 28 de milioane de lei și sute de șoferi plătiți pe "sub mână"
2.791

61
FOTO PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, l-a primit în vizită pe ambasadorul Irlandei în România
61

657
Profesorii amenință cu boicotarea simulărilor la Evaluarea Națională și BAC. Sindicatele au declanșat referendum pentru grevă
657

59
Accident de muncă în Suceava: muncitor grav rănit după ce a fost prins sub un mal de pământ
59

1.350
INS respinge acuzațiile lui Marcel Ciolacu privind recesiunea tehnică: “Nu e nicio coafare a datelor!”
1.350

1.890
VIDEO Liana Arsenie, șefa CAB, atac direct la actualul procuror Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder: "Nu a internalizat valorile niciuneia dintre profesii"
1.890

















Comentează