La 40 de ani şi după o carieră de 21 de ani în NBA, Chris Paul a anunţat vineri că se va retrage din activitatea competiţională. Cu puţin timp înainte, Toronto Raptors l-a înştiinţat că l-a concediat.
Jucătorul a postat pe Instagram vineri după-amiază un mesaj:
„Gata! După 21 de ani, mă retrag din baschet. În timp ce scriu aceste rânduri, este greu să ştiu cu adevărat ce să simt, dar pentru prima dată - majoritatea oamenilor ar fi surprinşi - nu am un răspuns. Dar, în mare parte, sunt plin de atât de multă bucurie şi recunoştinţă! Deşi acest capitol din a fi un «jucător NBA» s-a încheiat, jocul de baschet va fi pentru totdeauna întipărit în ADN-ul vieţii mele. Am fost în NBA mai mult de jumătate din viaţa mea, timp de trei decenii. E o nebunie chiar şi să spui asta!! Să joci baschet ca profesie a fost o binecuvântare incredibilă, care a venit şi cu multă responsabilitate. Am îmbrăţişat totul. Şi binele şi răul”, a scris Paul, potrivit news.ro.
Unul din cei mai buni jucători din NBA în ultimele două decade, Chris Paul nu a avut un ultim sezon foarte bun. S-a întors să joace pentru Clippers după ce a evoluat pentru ei între 2011 şi 2017, dar a apărut doar în 16 meciuri, iar în decembrie s-a dezvăluit că relaţia sa cu antrenorul Tyronn Lue s-a deteriorat foarte tare. A rămas în lot, în ciuda faptului că a jucat ultima dată pe 1 decembrie, iar Clippers l-au inclus într-un schimb între trei echipe, Nets şi Raptors, în urma căruia Paul a ajuns la Toronto Raptors.
Nu a apucat să joace însă pentru canadieni, clubul anunţându-l vineri că a fost concediat, cu puţin timp înainte ca Paul să-şi anunţe retragerea.
Unul dintre cei mai mari fundaşi din istoria NBA, Chris Paul rămâne printre jucătorii de legendă care nu au câştigat un campionat, apărând în finală o singură dată şi pierzând în faţa lui Milwaukee Bucks cu Phoenix Suns, în 2021.




























Comentează