Jaf la o sală de jocuri din Câmpulung: angajată amenințată cu o armă de un bărbat mascat. A fost deschisă o anchetă

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 13-02-2026 20:30

Actualizat: 13-02-2026 20:32

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Poliţiştii din judeţul Argeş au deschis o anchetă în cazul unui jaf comis la o sală de jocuri din municipiul Câmpulung, de unde a fost furată suma de 12.000 de lei. Presa locală notează că autorul este un bărbat mascat, care a folosit o armă pentru a o ameninţa pe casieriţă. Poliţiştii fac verificări pentru identificarea autorului.

Incidentul a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, la o sală de jocuri amplasată în incinta unui mall din Câmpulung, judeţul Argeş.

Potrivit Poliţiei, o femeie, în vârstă de 32 de ani, angajată a sălii de jocuri de noroc, a sunat la 112 anunţând că o persoană necunoscută ar fi pătruns în incintă şi, prin ameninţare, ar fi sustras o borsetă cu bani, după care a plecat.

”La faţa locului s-a deplasat de urgenţă o echipă operativă, care a efectuat cercetarea locului faptei, stabilind că, în urma ameninţării, ar fi fost sustrasă suma de aproximativ 12.000 de lei din zona barului unităţii”, transmite, vineri seară, Poliţia Argeş.

Angajata sălii de jocuri a fost ameninţată cu un pistol

Presa locală că angajata sălii de jocuri ar fi fost ameninţată cu un pistol, atacatorul fiind un bărbat mascat.

Ancheta a fost deschisă pentru tâlhărie calificată, iar cercetările continuă pentru identificarea atacatorului, verificările derulându-se sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri