Un tânăr - care ameninţa să arunce în aer Trump Tower şi consulatul Israelului din New York - a fost arestat miercuri la New Jersey, a anunţat procurorul federal al acestui stat vecin New York-ului, informează AFP potrivit Agerpres.
Anchetatorii afirmă că au găsit o întreagă serie de mesaje ameninţătoare pe reţelele de socializare postate de Jonathan Xie (20 de ani), simpatizant al Brigăzilor Al-Qassam, ramura armată a mişcării islamiste Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza.
Jonathan Xie, originar din Basking Ridge, comunitate bogată din New Jersey, a fost inculpat pentru două capete de acuzare referitoare la tentativa de susţinere materială a unui grup terorist - pasibile cu câte 20 de ani de închisoare fiecare - mărturie falsă şi ameninţare interstatală.
'Ameninţarea emanând de la extremişti violenţi, autoradicalizaţi în SUA, rămâne persistentă', a subliniat procurorul Craig Carpenito într-un comunicat. 'Deşi majoritatea americanilor ştiu de Statul Islamic, luăm în serios pe cei care ajută orice organizaţie teroristă recunoscută', a adăugat el.
Jonathan Xie a trimis 100 de dolari în decembrie unui presupus membru al Brigăzilor Al-Qassam şi s-a lăudat cu privire la aceasta pe Instagram, admiţând: 'Ştiu că este ilegal'.
În februarie, el a spus că doreşte să se angajeze în armata americană 'pentru a învăţa cum să ucidă'. În aprilie, acesta a postat pe Instagram fotografii cu Trump Tower suprapuse pe un mesaj în care susţinea că ar vrea să pună o bombă acolo.
Sub o altă fotografie, Jonathan Xie întreba: 'Ar trebui oare aruncat în aer Trump Tower?', propunând să se răspundă prin da sau nu la întrebare, un mini-sondaj însoţit de o pictogramă care reprezenta o bombă.
În aprilie, tot pe Instagram, el a postat drapelul Hamas şi o armă, afirmând că vrea să meargă la o 'defilare proisraeliană' şi să 'ucidă cât mai multă lume'.
Ultima tentativă de atentat la New York datează din decembrie 2017: un bărbat originar din Bangladesh, inspirat de gruparea jihadistă Statul Islamic, a încercat să se arunce în aer pe culoarele metroului din Times Square, dar nu a făcut decât să se rănească uşor.
Recunoscut vinovat în noiembrie trecut, el urmează să-şi primească sentinţa la 10 septembrie.
Alertă la New York - Un simpatizant Hamas, care amenința că aruncă în aer Trump Tower, a fost arestat
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

285
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
285

2.417
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
2.417

2.136
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
2.136

46
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
46

3.690
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
3.690

83
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
83

2.804
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
2.804

104
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
104

1.690
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.690

4.832
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.832

2.202
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.202

93
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
93

48
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
48

















Comentează