Două persoane au fost arestate pentru trafic de persoane, iar şase potenţiale victime au fost identificate în urma unei acţiuni europene la care au participat şi poliţiştii români, potrivit Agerpres.
"Pentru prevenirea şi combaterea traficului de minori, Poliţia Română a participat la o acţiune europeană, derulată pe parcursul unei săptămâni, în cooperare cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu. (...) Activităţile, derulate împreună cu procurorii DIICOT, au condus la arestarea a două persoane, identificarea altor două persoane bănuite de comiterea infracţiunii de trafic de persoane şi a şase potenţiale victime (două majore şi patru minore), precum şi la iniţierea a două investigaţii de trafic de minori", a informat, miercuri, IGPR.
Potrivit unui comunicat al IGPR, în perioada 6 - 13 iunie, au fost organizate Zilele comune de acţiune la nivel european dedicate prevenirii şi combaterii traficului de minori (Joint Action Days Child Trafficking).
La nivel naţional, au participat poliţiştii specializaţi în combaterea traficului de persoane din cadrul IGPR - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi din structurile teritoriale, alături de reprezentanţi ai altor structuri de poliţie, precum şi ai Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane - ANITP, IGPF, DGASPC, Jandarmeriei Române şi Poliţiei Locale.
"Echipele multidisciplinare au acţionat în scop preventiv în judeţe de pe întreg teritoriul ţării prin activităţi de creştere a gradului de conştientizare, dar şi în scopul identificării de potenţiale victime ale traficului de persoane şi traficului de minori ce călătoresc către principalele state de destinaţie. Astfel, au fost efectuate controale, verificări şi legitimări, au fost afişate materiale informative şi au fost împărţite pliante cu informaţii cu caracter preventiv în principalele puncte de trecere a frontierei şi în diverse localităţi din ţară: 14 puncte de trecere a frontierei, şapte aeroporturi, 13 gări, 10 autogări cu plecări internaţionale. Activităţi cu caracter preventiv-informativ au fost desfăşurate în centre de tip familial/de plasament, şcoli, unităţi turistice, centre de primire refugiaţi etc", a indicat Poliţia Română.
S-au derulat şi activităţi operative de verificare a zonelor de prostituţie şi cerşetorie în opt judeţe, s-au intensificat activităţile investigative şi s-au verificat surse deschise (site-uri internet). De asemenea, s-au desfăşurat acţiuni operative într-un dosar de trafic de minori, se precizează în comunicatul citat.
Acţiune europeană privind traficul de persoane - Poliţiştii români au arestat două persoane - Șase poţenţiale victime, identificate
Explorează subiectul
Articole Similare

236
Rădăcini comune pentru un posibil viitor procuror general și partenera președintelui: Satul din Vaslui unde „toți sunt neamuri”
236

15
Băut şi fără permis, a furat o maşină și a intrat cu ea într-un gard. Bărbatul a fost reținut
15

793
Imperiul de zeci de milioane din spatele Uber și Bolt: DNA acuză o rețea cu 1.000 de șoferi plătiți „la negru”
793

8
Preşedinta Asociaţiei 'Women for a Better Society' îndeamnă tinerii să privească politica drept un instrument esenţial
8

760
Judecătorii au decis ca iubita lui Adrian Kreiner să rămână în arest pentru omor: Procurorii dau date neașteptate din dosar
760

2.860
SURSE Șeful Poliției Sector 1 și polițiști de la Investigații Economice Sector 1 aduși de ofițerii DNA la audieri - Procurorii iau declarații și urmează să stabilească măsurile
2.860

54
Plângere prealabilă făcută de FACIAS în cazul înghețării pensiilor. „Austeritatea încalcă legea”
54

1.019
FOTO Polițiști au mirosit rețeaua care aducea cocaină din Spania pentru cluburile din Bucureşti. Patru traficanți, prinși în flagrant / Captură și la Galați
1.019

20
Website pentru popularizarea Programului de Tranziţie Justă, lansat de Consiliul Judeţean Mureș
20

22
Joia Gurmanzilor la Sfântu Gheorghe - o tradiţie prin care se încearcă readucerea oamenilor în restaurante
22

2.236
Ce amendă riscă românii care nu declară numărul total de persoane la întreținere. Se trec și minorii din apartament
2.236

2.208
AUR a făcut proteste în 500 de locații: Oamenii scandau „Georgescu, președinte”, chiar și când Simion dădea declarații
2.208

4.038
Ilie Bolojan a discutat cu comisarul european pe justiție despre pensiile speciale: Michael McGrath susține că rolul lui Bolojan e esențial în reformă
4.038

















Comentează