Accident grav în Câmpenița, județul Mureș. Un autocamion răsturnat blochează traficul pe DN 15 E. Șoferul este în stop cardio-respirator.
Pompierii militari mureșeni au fost solicitați cu puțin timp în urmă să intervină la un accident rutier produs pe DN 15 E, în localitatea Câmpenița, comuna Ceuașu de Câmpie, unde un autocamion s-a răsturnat și blochează ambele sensuri de mers, potrivit Mediafax.
La fața locului acționează pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Mureș cu două autospeciale de intervenție și echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, sprijiniți de pompierii voluntari ai SVSU Ceuașu de Câmpie.
Echipajele au găsit șoferul autocamionului neîncarcerat, însă aflat în stop cardio-respirator, iar personalul medical efectuează în aceste momente manevre de resuscitare.
Primele informații indică faptul că este vorba despre o autoaccidentare. Pompierii asigură zona și iau măsuri de prevenire a incendiilor.
Intervenția este în dinamică.


































Comentează