Trei persoane, printre care un copil, au murit, iar alte trei persoane, printre care un copil, au fost transportate la spital, după un accident rutier petrecut, duminică, la ieşirea din municipiul Tulcea.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) a anunţat că accidentul s-a produs după ce un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Tulcea, care se îndrepta cu autoturismul spre municipiu a lovit un copac de pe marginea drumului.
"În urma accidentului, a rezultat decesul a trei pasageri, doi adulţi şi un minor, şi rănirea conducătorului auto, a unui pasager adult şi a unui minor ce se aflau în acelaşi autoturism, cei din urmă fiind transportaţi la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice", a precizat IPJ.
Pentru scoaterea pasagerilor din autovehicul, au intervenit două echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar pentru acordarea primului ajutor au fost alocate trei ambulanţe ale Serviciului Judeţean.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală şi în continuare se efectuează cercetări.
Accident mortal în Tulcea: 6 victime
Articole Similare

1.387
Fenomenele extreme au lovit țara în plin: sunt zeci de intervenții ale pompierilor, copaci și stâlpi prăbușiți, mașini blocate în trafic
1.387

2.305
Iarna a pus stăpânire pe o mare parte din țară - Lista drumurilor blocate din cauza căderilor masive de zăpadă
2.305

63
Cursuri online şi în judeţele Vrancea şi Galaţi, din cauza ninsorilor abundente
63

1.217
CCR se reunește pentru a șasea oară pe legea pensiilor magistraților. Decizia, sub presiune majoră
1.217

2.297
Ninsoarea și viscolul paralizează zborurile pe aeroporturile din București
2.297

2.191
Prefectul Capitalei, apel urgent în contextul codului roșu de ninsori: „Lăsați mașinile acasă”
2.191

3.335
Restricții majore de trafic din cauza vremii severe. Autostrăzi afectate și circulație complet blocată pe DNCB, în Ilfov
3.335

896
Horoscopul zilei de 19 februarie 2026. E rândul Taurilor
896

1.639
Misterul nopților de altădată: De ce ne trezim brusc noaptea și cum am pierdut „al doilea somn”
1.639

7.461
VIDEO Cod ROSU în București: Orașul paralizat de ninsori și intervenții pe Aeroportul Otopeni / UPDATE
7.461

52
Două persoane și-au pierdut viața pe DN 2A după ce mașina în care se aflau a intrat pe contrasens și a lovit un TIR
52

57
Sindicatele din penitenciare amenință că vor bloca sistemul dacă Guvernul va elimina norma de hrană
57

2.981
CCR poate trimite legea pensiilor magistraților la CJUE înainte de promulgare: de ce nu există niciun obstacol juridic real
2.981

















Comentează