Curtea Constituțională (CCR) este așteptată să reia miercuri, 18 februarie 2026, dezbaterea asupra obiecției de neconstituționalitate formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) pe modificările privind pensiile magistraților, după o serie de amânări succesive, pe fondul presiunii publice pentru o soluție clară înainte de promulgare.
CCR, chemată să sesizeze CJUE pe legea pensiilor magistraților
În același dosar, ÎCCJ a solicitat CCR să trimită întrebări preliminare Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), pentru ca instanța de la Luxemburg să clarifice compatibilitatea reformei cu exigențele dreptului UE și cu standardele dezvoltate în jurisprudența CJUE.
În ultimele zile, anumite materiale de presă au susținut că un asemenea demers ar fi imposibil în controlul a priori, pe ideea că o lege nepromulgată nu ar putea genera un „litigiu” și, deci, nici o procedură preliminară admisibilă. Dacă această teză ar fi corectă, orice control ex ante ar fi, prin definiție, izolat de dreptul UE, ceea ce ar contrazice logica integrării consacrate constituțional (Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, art. 267).
O sesizare preliminară nu este un aviz, ci un pas într-o procedură jurisdicțională
Articolul 267 din TFUE nu condiționează trimiterea preliminară de faptul că norma națională a intrat deja în vigoare, ci de existența unei proceduri în fața unei „instanțe” care trebuie să pronunțe o soluție și are nevoie de interpretarea dreptului UE pentru a decide. În practică, CJUE a acceptat în mod repetat întrebări venite de la jurisdicții constituționale, inclusiv în cauze în care controlul de constituționalitate avea efecte directe asupra aplicării normei interne (Hotărârea din 1 martie 2011, C-236/09, Association Belge des Consommateurs Test-Achats ASBL).
Precedentul clasic este chiar cauza Test-Achats (C-236/09), pornită de la Curtea Constituțională a Belgiei, unde CJUE a răspuns pe fond fără să trateze calitatea curții constituționale ca un obstacol de principiu. La Luxemburg contează „funcția” exercitată în procedura națională (judiciară, independentă, cu decizie obligatorie), nu eticheta instituției.
În România, controlul a priori este o procedură jurisdicțională în sens material, adică există un dosar pendinte, o sesizare formulată de un autor constituțional, o deliberare și o decizie a CCR care produce efecte juridice decisive asupra parcursului legii, inclusiv asupra posibilității de promulgare. Acest „efect decizional” face diferența dintre o trimitere preliminară și un aviz abstract.
Ce arată chiar jurisprudența CCR și analiza Enache-Titirișcă
E adevărat că CCR a respins anterior, ca inadmisibile, cereri de sesizare a CJUE în cadrul controlului a priori, în special în Decizia nr. 533/2018 și Decizia nr. 650/2018, unde Curtea a argumentat că, în această fază, nu s-ar afla în fața unui litigiu în accepțiunea clasică a art. 267 TFUE.
Totuși, chiar evoluția internă a argumentării CCR complică teza „interdicției absolute”. În Decizia nr. 137/2019, CCR a făcut o analiză mai nuanțată a relației dintre dreptul UE, art. 148 din Constituție și rolul instanței constituționale, într-o logică în care dreptul UE poate funcționa ca „standard interpus” în controlul de constituționalitate, atunci când are relevanță constituțională.
Această nuanțare este detaliată și în studiul semnat de Marian Enache și Cristina Titirișcă, care pleacă tocmai de la Decizia nr. 137/2019 și discută condițiile în care o trimitere preliminară în controlul a priori poate fi acceptată dacă întrebarea este strict legată de soluția ce urmează a fi dată și nu se transformă într-o consultare generală.
De ce Luxemburgul nu ar respinge cauza ca inadmisibilă
Jurisprudența CJUE privind inadmisibilitatea este, în esență, una de „igienă procedurală”. Curtea refuză să răspundă când întrebarea e vădit fără legătură cu cauza, este pur ipotetică sau nu are suficient context factual și juridic.
În cauza 3M Italia (C-417/10), CJUE a reiterat prezumția de relevanță a întrebărilor preliminare și a tratat admisibilitatea ca excepție, nu ca regulă.
Chiar și exemplele invocate frecvent pentru inadmisibilitate arată, prin contrast, cum se poate construi o trimitere solidă. În Unió de Pagesos de Catalunya (C-197/10), CJUE a respins pentru că problema era ipotetică în raport cu cauza, nu pentru că norma nu intrase încă în vigoare ca atare. Diferența, în dosarul pensiilor, ar fi că CCR trebuie să explice limpede de ce interpretarea dreptului UE este indispensabilă pentru a decide constituționalitatea înainte de promulgare, deci pentru o soluție imediată, nu pentru un scenariu eventual.
De ce întrebarea are legătură reală cu dreptul UE în materia pensiilor magistraților
În plus, CJUE are precedent explicit că poate judeca întrebări legate de norme interne adoptate, dar neintrate încă în vigoare. În SETAR (C-551/13), Curtea a analizat situația unei legi naționale de transpunere adoptate, dar a cărei intrare în vigoare fusese amânată, fără să considere acest element un impediment de admisibilitate.
Pentru a evita orice discuție despre irelevanță, cheia este ancorarea întrebărilor în standardele UE privind independența justiției. CJUE a consacrat, în Associação Sindical dos Juízes Portugueses (C-64/16), că art. 19 TUE impune statelor obligația de a asigura o protecție jurisdicțională efectivă, iar independența instanțelor naționale este parte a acestui mecanism.
Într-un limbaj accesibil, ideea este că UE nu reglementează pensiile ca atare, dar poate controla dacă o reformă care afectează statutul material al judecătorilor riscă să lovească în independența lor, ceea ce ar afecta modul în care instanțele române aplică dreptul UE. În fine, pentru a nu intra în discuții despre termene care durează ani de zile, trebuie spus că CJUE are mecanisme pentru urgentarea soluționării atunci când natura cauzei o impune, iar regulile sale prevăd procedura accelerată dacă instanța națională justifică nevoia.
Miza: claritate juridică înainte de promulgare
Din perspectiva efectelor, un răspuns CJUE înainte de promulgare ar reduce riscul ca legea să fie aplicată, contestată ulterior pe valuri și apoi corectată sub presiune, prin decizii interne, litigii în instanțe și eventual proceduri europene. În plus, ar da CCR un reper extern, unitar, într-un domeniu unde standardul UE despre independența justiției a devenit foarte dens.
În oglindă, argumentul vehiculat în anumite materiale de presă, că un astfel de demers ar fi inevitabil ridicol sau inevitabil inadmisibil, ignoră atât nuanțarea explicită pe care Enache și Titirișcă o extrag din Decizia CCR nr. 137/2019, cât și faptul că CJUE acceptă, în practică, trimiteri venite de la jurisdicții constituționale, în procese de control a priori, atunci când acestea soluționează o cauză jurisdicțională reală și motivată.
Comentează