O fostă asistentă medicală a fost condamnată definitiv de către Curtea de Apel Galaţi la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, a informat, miercuri, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) Vrancea.
Curtea de Apel Galaţi a desfiinţat în întregime sentinţa penală a Tribunalului Vrancea care o achitase iniţial şi, în rejudecare, a condamnat-o pe femeie la 5 ani şi 4 luni închisoare cu executare.
Potrivit procurorilor, din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2016-2017, fost asistentă medicală a pretins şi primit sume de bani de la mai multe persoane, promiţând că-şi va exercita pretinsa influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Spitalului Judeţean Focşani, Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Vrancea şi Comisiei de expertiză asupra capacităţii de muncă, pentru urgentarea unei intervenţii chirurgicale, reprogramarea într-un termen mai scurt la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere şi admiterea unei contestaţii asupra deciziei de încadrare în grad de invaliditate.
Femeia a mai fost cercetată în trecut pentru fapte similare, într-un dosar penal în care ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DGA Vrancea au desfăşurat activităţi de cercetare penală, dosar penal ce a avut ca finalitate condamnarea inculpatei la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
Vrancea: Fostă asistentă medicală - condamnată definitiv la 5 ani şi 4 luni închisoare pentru trafic de influenţă
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

1
Daltonismul ar putea ascunde un semn timpuriu al cancerului de vezică urinară
1

12
Alimentația la menopauză: cei mai importanți șapte nutrienți care ajută la evitarea riscurilor
12

14
Consiliul Județean Brașov vrea să preia Spitalul CFR de la Ministerul Transporturilor
14

22
Ce ar trebui să mănânci la menopauză: 7 nutrienți esențiali pentru a reduce riscurile
22

24
Cafea și somn? Specialiștii spun că această combinație poate crește energia
24

7
Peste 3.500 de constănțeni, diagnosticați cu infecții respiratorii
7

20
Ziua Mondială a Rinichiului: Medicii avertizează că bolile renale pot evolua fără simptome
20

766
Cum poate fi prevenită și depistată precoce una dintre cele mai frecvente boli la femei
766

34
Specialiștii avertizează: unele analgezice populare pot avea riscuri pentru sănătate
34

42
Schimbare la conducerea Spitalului de Boli Infecțioase Timișoara: Camelia-Corina Pescaru preia funcția de manager interimar
42

35
Modelele AI pot oferi sfaturi medicale dezastruoase
35

47
Terapia care poate vindeca leucemia ajunge în România: Proiect lansat la Timișoara
47

26
INSP: O persoană a decedat săptămâna trecută din cauza gripei; Peste 74.000 cazuri de infecții respiratorii raportate la nivel național
26

















Comentează