Protestatari pro-avort au aruncat cu pietre şi sticle şi au incendiat grămezi de gunoaie la doar câţiva metri de intrarea în Parlamentul din Buenos Aires, după ce Senatul argentinian a votat împotriva legalizării avortului, relatează dpa preloată de Agerpres.
Poliţia a ripostat folosind gaze lacrimogene şi mai multe persoane au fost arestate.
Cu toate acestea, majoritatea celor care au participat la protestele masive pentru şi împotriva legalizării avortului şi care au urmărit dezbaterea maraton din Senat, în pofida vremii ploioase, au fost paşnici.
Senatorii argentinieni au respins joi legalizarea avortului în ţara de origine a Papei Francisc, punând astfel capăt speranţelor organizaţiilor feministe, după ce proiectul de lege a fost aprobat de deputaţi în iunie.
Treizeci şi opt de senatori au spus "nu" textului de lege care autorizează avortul până la 14 săptămâni de sarcină şi prevede gratuitatea sa în toate centrele de sănătate ale ţării, 31 au votat pentru şi doi s-au abţinut.
Dezbaterea privind avortul divizează societatea, precum şi partidele politice argentiniene, după ce a fost iniţiată de preşedintele Mauricio Macri, care s-a declarat împotriva avortului.
În Argentina, în termenii legislaţiei actuale, avortul este legal numai în caz de viol sau atunci când viaţa mamei este pusă în pericol, dar potrivit ONG-urilor aproape 500.000 de avorturi sunt practicate în fiecare an.
Violențe la Buenos Aires, după respingerea în Parlament a legalizării avortului
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
0

67
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
67

377
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
377

1.250
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.250

1.487
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.487

871
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
871

19
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
19

3.916
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
3.916

2.748
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.748

97
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
97

2.223
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.223

3.560
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.560

50
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
50
















Comentează