O jurnalistă străină a fost răpită marţi la Bagdad, autorii atacului fiind deocamdată necunoscuţi, a anunţat ministerul irakian de interne, conform Reuters.
Instituţia nu a precizat naţionalitatea victimei, dar două surse din poliţie ale agenţiei citate au afirmat că are cetăţenie americană. Potrivit informațiilor de pe rețelele de socializare, este vorba despre jurnalista americană Shelly Kittleson.
Ministerul a comunicat că a fost arestat un suspect şi continuă eforturile de eliberare a jurnalistei.
Ulterior, televiziunea saudită Al Arabiya, preluată de ANSA, a transmis în engleză că jurnalista este Kittleson şi ar fi fost deja eliberată. Aceeaşi sursă a precizat că aceasta a fost rănită când i s-a răsturnat automobilul, fiind spitalizată.
Shelly Kittleson a obţinut premii ca jurnalistă; a relatat ani de zile din Orientul Mijlociu pentru mass media internaţionale şi italiene, iar în prezent lucrează ca reporter independent şi pentru ANSA.




























Comentează