Comentând cu privire la disputa dintre UE și SUA cu privire la Groenlanda, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov pune sub semnul întrebării statutul Groenlandei de insulă care aparține Regatului Danemarcei, relatează Mediafax.
Problema fostelor teritorii coloniale devine tot mai acută
În cadrul conferinței anuale de presă susținute la Moscova, Serghei Lavrov le-a spus reporterilor că Groenlanda nu este „o parte naturală” din regatul scandinav, precizând că problema fostelor teritorii coloniale devine tot mai acută, notează Sky News.
Cu toate acestea, ministrul rus de Externe a precizat că nu are niciun interes de a interveni în chestiunile Groenlandei și că Washington-ul știa că Rusia nu are niciun plan de a obține controlul țării, contrar acuzațiilor aduse de Donald Trump.
El a mai adăugat că Moscova „monitorizează situația geopolitică” din jurul insulei. Acesta a sugerat că „NATO ar trebui să ia o decizie privind Groenlanda în interiorul alianței”.
Context
Potrivit Insitutului Danez pentru Studii Internaționale, în trecut, ținutul Groenlandei a fost colonizat, devenind parte a regatului Dano-Norvegian, care s-a destrămat în 1914, iar insula a intrat sub guvernarea Danemarcei. Pe parcursul secolului XIX și începutul secolului XX, relațiile coloniale dintre Danemarca și Groenlanda au fost caracterizate de o politică paternalistă daneză, care asigura că Groenlanda va deveni o colonie profitabilă.
În 1916, drepturile Danemarcei asupra Groenlandei au fost confirmate chiar de SUA, ca parte a unui acord care a facilitat achiziționarea Indiilor Occidentale Daneze.
După cel de-al Doilea Război Mondial, ONU a îndemnat la decolonizarea Groenlandei, iar în 1953, fosta colonie a fost incorporată în Danemarca, acordându-i-se două locuri în parlamentul danez. 1979, Groenlanda a devenit țară autonomă, formându-și propriul parlament. În 2009, țara a obținut autonomia prin adoptarea unei legi care a stabilit ferm că decizia de a obține independența de Danemarca aparține poporului groenlandez.
De ce vor să depindă de Danemarca
Cu toate acestea, cetățenii groenlandezi nu-și doresc o independență totală față de Danemarca, pentru că ar duce la scăderea nivelului de trai. Cu toate că are o întindere vastă, Groenlanda are o populație de 56.000 de locuitori. De asemenea, guvernul groenlandez primește anual de la Danemarca un grant de 600 de milioane de dolari, iar Guvernul danez acordă sprijin în ceea ce privește apărarea, paza de coastă și aplicarea legii.
Independența Groenlandei depinde de continuarea sprijinului acordat de Danemarca, lucru pe care guvernul groenladez nu a reușit încă să-i convingă pe oficialii danezi să-l accepte.
Donald Trump își dorește obținerea controlului în Groenlanda, sub pretextul unor amenințări de securitate venite din partea Rusiei și a Chinei, amenințând chiar cu tarife aliații NATO europeni care se opun intenției sale de a cumpăra insula.






























Comentează