Ministrul Adrian Câciu a discutat despre perspectivele contribuabililor români, inclusiv antreprenori și deținători de microîntreprinderi, în contextul numeroaselor discuții despre posibile taxe și impozite noi. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene din România a dat asigurări că „nu vor fi surprize pentru antreprenori, nu crește impozitul pe dividende“.
Potrivit lui Câciu, plafonul de impozitare de la microîntreprinderi rămâne la 500.000 de euro: „Plafonul de la microîntreprinderi că rămâne 500.000 de euro, spune de cota de 10%, de 16%, spune că TVA-ul rămâne așa cum este, este scris în programul nostru de guvernare, este o chestiune pe care ne-o asumăm cu toții.
Înțeleg că și liberarlii susțin același lucru. Nu era necesar să treacă un plafon, este într-adevăr interpretarea Comisiei - pentru că scrie ceva mai grav: eliminarea tuturor facilităților legate de întreprinderi - în interpretarea Comisiei, plafonul a crescut de la 100.000 de euro la un million de euro în 2017, este considerată o facilitate. Și atunci nu trebuie să scrii negru pe alb și plafonul că trebuie să îl scazi, ci elimini facilitatea. Asta vrea Comsia. Noi nu suntem de acord”, a declarat Adrian Câciu.
„Ceea ce am scris foarte clar în program: impozitul pe profit să rămână 16%, TVA de 19% și cotele diferite de 9 și 5 la sută și avem impozitul pe venit 10%. În trimestrul întâi vom avea această analiză pe care o face Banca Mondială și o dezbatere cu Mediul de Afaceri. Fiecare cu interesul lui” , a mai spus Adrian Câciu în emisiunea moderată la Gândul de Denise Rifai.


































Comentează