Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, la B1 TV, că susține menținerea salariului minim la nivelul actual, avertizând că o creștere ar putea împinge numeroase companii în dificultăți financiare și ar duce la pierderi de locuri de muncă. Decizia finală va fi luată săptămâna viitoare.
„Sunt exprimări pe care oamenii le pot face (n-red: referire la declarațiile lui Bogdan Hossu). Astăzi am avut un Consiliu Tripartit în care alături de reprezentanții sindicatelor au participat și cei ai guvernului și cei ai patronatelor în care subiectul principal a fost salariul minim pentru anul următor. Există două ipoteze de lucru: să se facă o creștere a salariului minim, a doua este să rămână salariul de anul viitor ca cel pe care îl avem și anul acesta, în contextul în care salariile în sectorul public au fost plafonate. În niciuna dintre soluții nu are doar avantaje sau dezavantaje. Fiecare are anumite efecte pozitive, dar și efecte negative”, a spus premierul.
Premierul a subliniat că o parte semnificativă a economiei se află la limita rentabilității, pe fondul contracției economice și al costurilor crescute din ultimii ani.
„Reprezentații patronatelor au argumentat că sunt sectoare întregi care sunt la limita de rentabilitate și în contextul unei contracții economice pe care nu o putem nega, datorită măsurilor care au fost adoptate, dar și evoluției din ultimii doi ani de zile, când n-am mai avut o creștere economică mare, deși aveam niște deficite importante, pur și simplu a crește salariul minim înseamnă a aduce aceste societăți comerciale într-o zonă de funcționare care nu mai menține echilibre financiare, ceea ce ar duce la niște reduceri de posturi. Deci o creștere de salarii ar putea să afecteze alte salarii. Concluzia pe care am tras-o în urma acestor discuții, între cele două poziții divergente, una susținută de sindicate, alta de patronate, unii să crească, ceilalți să rămână la fel, vom lua o decizie săptămâna viitoare în așa fel încât înainte de sărbători să avem o ordonanță care să clarifice ce reguli se va aplice de anul viitor”, a continuat acesta.
Premierul a anunțat clar care este poziția sa personală: „Având în vedere constrângerile economice pe care le avem, cu toate argumentele într-o parte sau alta, opțiunea mea personală este să susținem o menținere a salariului minim la nivelul acestui an, pentru că în felul acesta evităm niște complicații”
Sindicate vs patronate
Președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a transmis un mesaj dur după ședința de la Palatul Victoria: „I-am atras atenția premierului că percepția, cel puțin din partea colegilor mei, e că domnia sa urăște salariații și cetățenii din România.” Hossu acuză Guvernul că protejează companiile și lovește în angajați, subliniind că o treime dintre salariați lucrează pe salariul minim. Cartel Alfa pregătește proteste și cere președintelui României o mediere urgentă.
IMM România propune păstrarea salariului minim la 4.050 lei, urmând ca o eventuală majorare la 4.300 lei să fie analizată abia după primele șase luni din 2026, în funcție de evoluția economică. „Nu suntem împotriva majorării, dar trebuie să putem plăti acești bani din punct de vedere economic”, a spus Beniamin Lucescu.
Organizația avertizează că, potrivit unui studiu intern, 14,7% dintre IMM-uri ar putea închide dacă salariul minim crește prea rapid.

































Comentează