Premierul desemnat Ilie Bolojan a explicat că în viitorul mandat va începe o mare reformă a aparatului bugetar și va comanda un audit major al instituțiilor. De asemenea, Bolojan arată că va fi finalizată reforma pensiilor speciale, dar și alte sisteme majore vor fi reformate.
”Cea mai mare problemă a României nu este lipsa de resurse, ci risipa și lipsa de eficiență. Avem o administrație publică învechită, împovărată de birocrație, dubluri de funcții și de instituții. Ne confruntăm cu lipsă de performanță, ineficiență cronică și instituții scăpate de sub control.
Vom începe o reformă a aparatului bugetar, printr-un audit funcțional al instituțiilor și o reorganizare administrativă, atât la nivel central, cât și în administrația publică locală. Simplificarea și digitalizarea vor fi o prioritate reală, nu doar declarativă. La fel și descentralizarea. Vom reduce structurile administrative și vom profesionaliza resursa umană.
Ministerele nu vor mai fi locuri de sinecuri. Funcția publică va fi condiționată de competență, integritate și rezultate. Doar așa putem reda încrederea cetățenilor în stat.
Reforma pensiilor speciale va fi finalizată
Un stat care își respectă cetățenii este un stat care le oferă șanse egale, care sprijină munca și inițiativa și care nu transformă ajutoarele sociale în dependență. Un stat care înțelege că pensia nu este un privilegiu, ci dreptul pentru o viață de muncă. Un stat în care ai încredere că examenele sunt corecte.
Ne vom concentra pe servicii publice de calitate — în educație, în sănătate și în administrație. Vom susține depolitizarea finanțelor, a școlilor și a spitalelor, nu prin pseudo-concursuri, ci prin impunerea unor criterii de performanță și prin aplicarea lor. Vom susține meritocrația și profesionalismul.
Vom proteja persoanele vulnerabile și vom combate ferm abuzurile.
Reforma pensiilor speciale va fi dusă la capăt.
Nu este un moment obișnuit. România are în față o alegere: reformă sau stagnare, responsabilitate sau populism. Vă chem astăzi la un vot de conștiință, pentru un guvern care nu vine cu promisiuni goale, ci cu un mandat de reconstrucție.
Vom greși dacă vom trata acest vot ca pe un joc politic. Nu este. Este o alegere între ceea ce trebuie făcut și ceea ce am făcut până acum.
Vom fi un guvern al deciziilor, nu al vorbelor. Știm că va fi greu. Dar avem de partea noastră adevărul, nevoia și voința de a face ceea ce trebuie.”, a spus Ilie Bolojan, în Parlament.


































Comentează