Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis miercuri, după incidentul care a avut loc, în sala de plen, între mai mulţi senatori, că menţinerea ordinii, respectarea regulamentului şi desfăşurarea lucrărilor parlamentare în condiţii de normalitate reprezintă priorităţi instituţionale, iar toate situaţiile de acest tip nu vor fi tolerate şi vor fi tratate cu fermitate, prin instrumente regulamentare.
Abrudean: Ordinea în plen este prioritate instituțională
„Referitor la incidentul petrecut în şedinţa de Plen a Senatului României din data de 18 februarie 2026, Preşedintele Senatului a dispus, ca măsură imediată, aplicarea prevederilor regulamentare în vigoare şi a solicitat chestorilor Senatului să gestioneze situaţia conform atribuţiilor legale şi să asigure ordinea”, transmite Senatul, conform news.ro.
De asemenea, Preşedintele Senatului a solicitat Comisiei Juridice să analizeze situaţia si să acţioneze în conformitate cu prevederile Secţiunii 5 - Deontologie parlamentară, abateri şi sancţiuni - din Regulamentul Senatului.
”„reşedintele Senatului subliniază că menţinerea ordinii, respectarea regulamentului şi desfăşurarea lucrărilor parlamentare în condiţii de normalitate reprezintă priorităţi instituţionale, iar toate situaţiile de acest tip nu vor fi tolerate şi vor fi tratate cu fermitate, prin instrumente regulamentare.
Altercația a pornit de la filmarea unor senatori
Un scandal a avut loc, miercuri, în plenul Senatului, după ce un parlamentar din grupul Pace-Întâi România a început să filmeze parlamentarii PSD, în sală. Senatorul PSD Ionel Floroiu a intervenit şi l-a întrerupt pe parlamentarul Liviu Fodoca care o filma pe senatoarea Victoria Stoiciu, între cei doi având loc o altercaţie.
Grupul Pace - Întâi România spune că senatorul Fodoca a fost apucat de zona gâtului şi împins de un parlamentar PSD.
Abrudean: ”Ce golani sunt ăștia, mă!”
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a uitat microfonul deschis în timpul ședinței de plen și s-a auzit momentul în care îi jignește pe senatorii din opoziție. Abrudean a insistat cu apelativul de ”golani” adresat celor din opoziție.
„Ce golani sunt ăștia, mă! Ce golani sunt ăștia!”, a spus Abrudean, fiind înregistrat pentru că uitase să închidă micronul aflat la pupitrul președintelui Senatului.





























Comentează