Ilie Bolojan provoacă un mic cutremur în sistemul bugetar: Cumulul pensiei cu salariul, adoptat în Guvern, în câteva zile

Autor: Liana Ganea

Publicat: 18-02-2026 18:28

Actualizat: 18-02-2026 18:35

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Ilie Bolojan a intervenit telefonic la Digi24 și a readus în prim plan una dintre cele mai sensibile teme din administrație, cumulul pensiei cu salariul în cazul angajaților din sistemul public, cu accent pe magistrați.

Șeful Executivului a invocat modelul deja aplicat în magistratură, unde, potrivit reglementărilor în vigoare, un judecător sau procuror care continuă să activeze după pensionare nu mai poate încasa simultan pensia integrală și salariul.

„După modelul care se aplică la magistrați, în condițiile în care, de exemplu, un magistrat lucrează în sistemul de magistratură după ce s-a pensionat, nu mai poate beneficia și de pensie integral, și de salariu, ci doar de 15% din valoarea pensiei. E o modificare importantă”, a declarat premierul.

Posibil scandal și test la Curtea Constituțională

Întrebat dacă nu se teme că o eventuală extindere a regulii va genera un nou conflict politic și sesizări la Curtea Constituțională, Bolojan a sugerat că precedentul din magistratură poate susține o aplicare mai largă.

„Dacă este valabil actualul sistem pentru magistrați, s-ar prezuma că ar trebui să fie valabil și pentru celelalte categorii și trebuie să discutăm din nou foarte deschis”, a spus el.

Premierul a legat discuția de eficientizarea aparatului bugetar și de eventuale audituri de personal în ministere și autorități centrale. În opinia sa, problema nu ține doar de calcule bugetare, ci și de echitate socială și stabilitate instituțională.

„În condițiile în care se constată că, într-un minister sau într-o orice autoritate centrală, de exemplu, există, în urma unui audit de personal, mai mulți oameni decât este necesar, mi se pare că, din punct de vedere social, din punct de vedere al stabilității în instituție, este mult mai corect ca un om care are un venit stabil să nu mai cumuleze pensia cu salariul, iar cel care nu are un alt venit, dar este un bun profesionist, să rămână în sistem și, în felul acesta, ar fi un lucru și, din punct de vedere social, mult mai echitabil, în afară de analizele economice.”

O dezbatere care revine ciclic

Tema cumulului pensie-salariu a stârnit controverse repetate în ultimii ani, mai ales în contextul presiunilor pe buget și al reformelor cerute în sectorul public. Declarațiile premierului sugerează o posibilă inițiativă de extindere a regulii aplicate magistraților către alte categorii de bugetari, un pas care ar putea reaprinde disputa politică și juridică.

Deocamdată, Executivul vorbește despre discuții și analize. Însă mesajul este clar: echitatea socială și eficiența administrativă devin argumente centrale în recalibrarea regulilor privind cumulul veniturilor în sistemul public.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri